15.3 C
București
octombrie 8, 2024
Valahia.News
Image default
Politică internațională Știri Internaționale

Ucraina acuză România că alimentează propaganda rusă în problema Canalului Bîstroe

După ce dragarea Canalului Bîstroe a fost dezvăluită de presa română, autoritățile ucrainene au replicat dur. În opinia lor, România alimentează propaganda rusă când vorbește despre această problemă.

Reamintim cititorilor noștri că Ucraina a început lucrăr de dragare pe canalul Bîstroe încă din decembrie sau ianuarie, conform dovezilor oferite de presa din România. În februarie, ministrul român al Transporturilor a dezvăluit public această situație și a cerut tuturor autorităților române competente, inclusiv Ministerului Afacerilor Externe, să ia măsuri.

Legile naționale și internaționale interzic ca partea ucraineană să lucreze pe acel canal, deoarece pune în pericol întregul ecosistem al Deltei Dunării. Dovezile arată că Ucraina dorește să facă acest canal navigabil în scopuri pur economice.

Replica Ucrainei în problema Canalului Bîstroe: NU ALIMENTAȚI PROPAGANDA RUSĂ!

Ucraina spune că România alimentează propaganda rusă atunci când ridică problema Canalului Bystroye către autoritățile europene. Într-un comunicat public al Ambasadei Ucrainei la București, aceștia acuză România și spun că lucrările la canal sunt doar pentru „întreținerea lui”.

Pe fondul informațiilor vehiculate în mass-media din România cu privire la executarea de către partea ucraineană a lucrărilor de dragare operaționale pe Dunăre, considerăm necesar de a face următoarele precizări: Toate lucrările de dragare pe Dunăre, desfășurate în prezent de către partea ucraineană, care sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei, sunt de natură operațională curentă și vizează exclusiv întreținerea căii navigabile, adică asigurarea siguranței navigației prin menținerea caracteristicilor tehnice actuale, precum și eliminarea consecințelor de colmatare naturală. Lucrările operaționale de dragare pe șenalul maritim navigabil, ca urmare a colmatării naturale semnificative, se execută în mod permanent de mai mulți ani în zonele specificate și convenite, în conformitate cu normele legislației ucrainene, acordurile și convențiile internaționale. În august 2022, partea ucraineană a informat Administrația Fluvială a Dunării de Jos cu privire la lucrările planificate. În cazul în care partea ucraineană va planifica implementarea proiectelor majore diferite de cele operaționale curente, partea română va fi informată în prealabil și va avea loc convenirea acestora în conformitate cu legislația în vigoare, acordurile și convențiile internaționale. În condițiile războiului brutal în desfășurare a rusiei împotriva Ucrainei exprimăm recunoștința României pentru solidaritatea fermă cu poporul ucrainean si îndemnăm la avansarea responsabilă de informații publice pentru a nu prejudicia relațiilor bilaterale și pentru a nu alimenta propaganda rusă.

Ambasada Ucrainei la București acuzând România că alimentează propaganda rusă în problema Canalului Bîstroe

Câteva idei reies din acest exemplu de ”diplomație ucraineană”:

  • Nu sunt lucrări de dragare, sunt de întreținere. Totuși, ca prin minune, Canalul Bîstroe a devenit navigabil
  • România nu trebuie să aducă atingere relațiilor bilaterale cu Ucraina discutând problema public
  • România alimentează propaganda rusă când ridică problema Canalului Bîstroe la nivel european

În afară de acestea, mai reiese o idee: partea ucraineană spune că, orice ar fi, vor face oricum ce vor, inclusiv proiecte semnificative pe Canalul Bîstroe. Au inclus această amenințare în răspunsul lor. În acest caz, spun ei, vor avea grijă să informeze în prealabil partea română. Dacă aceasta este diplomație, înseamnă că nu înțelegem pe deplin sensul real al acestui cuvânt.

Canalul Bîstroe
Canalul Bîstroe pe Google Maps

Din păcate pentru România, aceasta este logica de război pe care ucrainenii o folosesc în prezent în relațiile bilaterale. Tot ce se spune împotriva lor alimentează propaganda rusă. Mai mult, au dreptul de a face tot ce vor, pentru că ei doar își apără țara. Și dacă în apărarea țării și economiei lor trebuie să distrugă Canalul Sulina, Delta Dunării sau toate țările vecine târându-le în război, nu e vina lor, ci rușii pentru că au atacat primii.

Canalul Bîstroe este o cauză pierdută pentru România, dacă judecăm șansele României după modul în care acționează Ministerul Afacerilor Externe pentru a rezolva această problemă. În plus, ce instituții europene sau internaționale sunt preocupate de acest lucru, atunci când preocuparea lor principală în aceste zile este cum să trimită mai repede arme în Ucraina?

Lucrările de dragare de la Canalul Bîstroe vor face Canalul Sulina să nu fie navigabil. De asemenea, vor pune în pericol sute de specii de faună sălbatică din Delta Dunării, vor distruge economia locală și vor crea încă o catastrofă ecologică regională. Totuși, cui îi pasă? Nimeni nu ar trebui să vorbească despre asta, altfel va fi etichetat drept propagandist rus de către „diplomația ucraineană”

Leave a Comment