12.4 C
București
aprilie 20, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

Studiu: cât de gravă este de fapt situația în industria Horeca din România?

Pe data de 17 martie, autoritățile au luat decizia de a închide hotelurile, restaurantele și cafenelele din România. De atunci au trecut aproape două luni și jumătate, timp care a însemnat o luptă de supraviețuire pentru toți cei din industria Horeca.

Conform unui studiu Restograf, peste 97,3% dintre restaurante se vor redeschide de îndată ce legea o va permite, sau la scurt timp după. Odată cu aceasta, cele mai mari provocări vor fi plata salariilor și revenirea clienților. Câte vor supraviețui? Se pare că foarte puține.

Problemele reale ale industriei Horeca în timpul pandemiei de coronavirus

Industria Horeca trece prin clipe dificile, care pun la încercare multe afaceri. După închiderea restaurantelor, o mare parte din ele şi-au regândit modelele de business şi meniurile, au investit în resurse suplimentare şi în dezvoltarea aptitudinilor angajaţilor, totul pentru a se putea axa pe zona livrări. Chiar și așa, valoarea încasărilor este mult mai mică decât în perioada anterioară.

Conform studiului realizat de cei de la Restograf, 91,4% din proprietarii de restaurante spun că afacerea nu se poate susține doar din livrări, iar 98,4% dintre respondenți consideră comisionul plătit către platformele de livrări ca fiind foarte ridicat (80,4%) și ridicat (18%). Majoritatea sunt nevoiți să plătească un comision de 31-35% (afirmă 39% din respondenți) sau de 26-30% din valoarea comenzii (susțin alți 23,8% din proprietari).

În timp ce alte țări au decis să ajute industria Horeca, Guvernul României preferă să țină închise restaurantele și cafenelele. Spre exemplu, în Lituania, o ţară mult mai mică decât România, autorităţile au decis ca oraşul capitală Vilnius să fie transformat într-o mare terasă. Mai exact, mare parte din spaţiul public va fi acordat proprietarilor de baruri şi restaurante care îşi pot răspândi mesele astfel încât să respecte regulile de distanţare socială.

Statul român a venit la rândul lui cu o serie de măsuri care să sprijine industria Horeca – precum ajutorul de șomaj tehnic sau programul de creditare finanțat de stat, IMM Invest. Majoritatea proprietarilor de restaurante spun însă că aceste măsuri nu sunt suficiente și se declară nemulțumiți de măsurile adoptate de guvern. În plus, IMM Invest se dovedește un alt experiment eșuat, iar băncile refuză să crediteze afaceri care au șanse puține de supraviețuire, așa cum sunt afacerile din Horeca.

Ce şanse are industria restaurantelor şi cafenelelor să se reconfigureze în perioada regulilor de distanţare socială?

Cea mai mare parte a restaurantelor şi barurilor din România sunt în centrele urbane, la nivel naţional ne referim la aproximativ 35.000-40.000 de localuri, însemnând restaurante, cafenele şi baruri. Anul trecut, cifra de afaceri a acestei industrii s-a ridicat la 2,5 miliarde de euro. Estimările pentru acest an nu depăşesc 30 la sută, ceea ce se înseamnă pierderi de sute de milioane de euro.

”Măsurile luate de guvern nu au ajutat la modul la care ar fi trebuit să ajute proprietarii de afaceri din Horeca. Amânarea plății impozitelor din perioada stării de urgență nu face decât să amâne, pentru mulți, momentul falimentului.

Noi ne-am adaptat imediat afacerea și ne-am concentrat pe livrări la domiciliu. În plus, am început să facem o altă varietate de preparate – dacă până în Martie încântam clienții noștri cu cele mai delicioase clătite din București, în perioada măsurilor de izolare am început să facem și torturi aniversare de clătite, un deliciu pentru toți cei care le-au comandat de la noi. Nici așa însă nu putem spune că am atins cifra de afaceri de dinainte de măsurile de izolare. În plus, din motive ce țin de teama oamenilor de a se infecta, mulți vor evita și în perioada următoare restaurantele și cafenelele din București și nu numai. Din acest motiv, cifra de afaceri pe care o făcea lunar o afacere din Horeca nu va mai fi atinsă prea curând. Mulți vor închide, dacă guvernul nu se va decide cât mai curând să facă ceva în această privință”, a declarat pentru Valahia News proprietara unui restaurant din București a cărei afacere a funcționat în sistem take-away și home-delivery și în perioada măsurilor de izolare

Când s-ar putea redeschide restaurantele și cafenelele din România?

Conform unor informații, terasele s-ar putea redeschide de la 1 iunie, urmate de redeschiderea localurilor în spații închise, la 50% din capacitate, de la 15 iunie.

Restaurantele vor fi redeschise treptat, în intervalul 16 mai – 15 iunie, conform planului propus autorităților de către proprietarii localurilor, mai întâi cu o distanță de 1,5 – 2 metri între mese, cu maximum 8 locuri la masă și cel mult 200 de clienți primiți în același timp, sunt noile reguli gândite în Horeca. La 1 iulie, restaurantele și-ar putea relua complet activitatea, în măsura în care situația evoluează bine.

Cu toate acestea, este limpede pentru toți cei din industrie că situația nu va mai fi la fel, iar teama care a fost indusă populației, frica ce a fost inoculată pentru a sprijini măsurile de izolare, vor împiedica clientela să revină la fel cum o făcea înainte de pandemie.

În această situație, multe dintre hoteluri, restaurante și cafenele se vor închide până la finalul anului, cele mai multe urmând a-și face în primele 2-3 luni de la ridicarea restricțiilor o proiecție a veniturilor pentru a decide în consecință.

Concluzia ar fi că, în situația în care guvernul nu scutește cea mai afectată industrie de plata impozitelor pentru perioada pandemiei, așa cum s-a întâmplat în alte țări, sunt puține șanse ca industria Horeca să supraviețuiască, chiar dacă măsurile de restricție ar fi ridicate începând din acest moment.

Foto: Madame B – Pancake and Tea House

Leave a Comment