10.1 C
București
aprilie 27, 2024
Valahia.News
Image default
Social

STOP defrișărilor ilegale în România!

Tot mai multe acțiuni atrag atenția asupra unei probleme majore cu care România se confruntă: defrișările ilegale. Oameni simpli, activiști, vedete, ONG-uri, toți și-au adunat eforturile pentru a trage un semnal de alarmă. Chiar și Greta Thunberg a transmis un mesaj public către români pentru a se uni în fața tăierilor ilegale de păduri.

Ultima acțiune a fost întreprinsă de maratonistul Andrei Roșu. Acesta a alergat peste 100 km la inițiativa organizată de activiștii de la WWF România. „Maratonul nePădurilor” a început în Munții Lotrului și pe durata a trei zile s-a alergat în locuri în care cioatele au luat locul celor peste 120 de hectare de păduri, atât în județul Alba, cât și în județul Vâlcea.

Un alt proiect inedit care vrea să tragă un semnal de alarmă privind defrișările ilegale din România este „Pădurea colorată” din Gorj. Acest proiect presupune vopsirea trunchiurilor copacilor cu vopsele care nu dăunează naturii. Pe cioturile copacilor tăiați s-a scris anul plantării și anul tăierii, făcând astfel privitorul să se gândească la un cimitir.  Copacii sunt viața și trebuie protejați.

Organizațiile de profil susţin că România pierde trei hectare de pădure pe oră, afacerile cu lemn ajungând la un nivel record de aproape 3 miliarde de euro. Semnale de alarmă pentru stoparea defrişărilor ilegale au venit şi de la instituţiile Uniunii Europene, însă defrișările continuă într-o manieră barbară, mai ales că autoritățile sunt preocupate doar la nivel declarativ de starea pădurilor.

Pe teritoriul României se află unele dintre cele mai vechi păduri de pe teritoriul Europei, cele mai întinse suprafețe acoperite cu păduri virgine din Europa, dar și cea mai vastă regiune acoperită cu molid pur din întreaga zonă cu climă temperată din Europa.

Leave a Comment