18 C
București
aprilie 26, 2024
Valahia.News
Image default
Politică Politică internațională Știri Internaționale Știri interne

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu: Ucraina trebuie să câștige acest război!

Vizita ministrului Dmytro Kuleba la București a avut loc în contextul agresiunii militare ilegale a Rusiei în Ucraina și al situației deosebit de grave de securitate și din punct de vedere umanitar provocate de aceasta, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul ferm al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, precum și pentru efortul autorităților ucrainene de a respinge agresiunea rusă. Totodată, șeful diplomației române a transmis, și cu acest prilej, poziția fermă a României de condamnare a invaziei Rusiei în Ucraina, ce reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional mai precizează sursa citată.

Ambii miniștri de externe au făcut declarații de presă la finalul întrevederii.

Bogdan Aurescu: Sunt convins că Ucraina va câștiga acest război!

Miniștrii de Externe ai României și Ucrainei, Bogdan Aurescu și Dmytro Kuleba

În declarațiile sale, ministrul român de externe și=a exprimat dorința ca Ucraina să câștige războiul.

Am avut astăzi un dialog foarte consistent pe care, de altfel, îl vom continua după această conferință de presă, un schimb de opinii foarte aplicat despre situația gravă de securitate și umanitară din Ucraina, generată de războiul ilegal, neprovocat, nejustificat și premeditat al Rusiei asupra Ucrainei. Am reiterat sprijinul ferm al României pentru independența, pentru suveranitatea, pentru integritatea teritorială ale Ucrainei, precum și pentru efortul eroic al autorităților ucrainene, al cetățenilor ucraineni de a respinge agresiunea rusă, care constituie o încălcare flagrantă a tuturor obligațiilor internaționale asumate de Rusia. (…) Ucraina trebuie să câștige acest război și sunt convins că-l va câștiga. Apoi va urma procesul de reconstrucție, după ce conflictul se va fi încheiat. În cadrul acestui proces de reconstrucție, care va fi unul de durată, întreaga comunitate internațională va trebui să acorde sprijin și îl asigur pe colegul meu că România este gata să fie parte a acestui efort susținut.  

Declarațiile ministrului român de externe în timpul comferinței de presă cu Dmytro Kuleba

Ministrul de Externe al Ucrainei: Vă rog să nu aveți niciun dubiu, vom triumfa

Dmytro Kuleba în București cu ministrul de Externe român

În declarația sa, ministrul Kuleba a asigurat pe Bogdan Aurescu de aprecierea pentru sprijinul acordat de România Ucrainei.

Și aș dori să felicit Guvernul României pentru că a conturat o politică foarte inteligentă, încă de la începutul agresiunii, să ofere, să fie alături de Ucraina.

Cu toții împărtășim Marea Neagră și acest război, așa cum am spus, se referă și la viitorul regiunii Mării Negre. Securitatea noastră este securitatea ta. Ne ajuți, te ajuți și pe tine însuți. Acordul echitabil pe care Ucraina îl oferă lumii este simplu: ne dați tot ce avem nevoie pentru a lupta și pentru a câștiga, iar noi, în schimb, îl reținem pe Putin în Ucraina și îl învingem acolo, ca să nu îndrăznească să testeze articolul. 5 al NATO și să nu încerce să-și extindă mai mult agresiunea.

Cei din Europa, care cred că acesta este doar un război Ucraina – Rusia și Putin nu vor îndrăzni niciodată să testeze articolul 5, nu ar trebui să fie naivi! Noi, în Europa Centrală și de Est, nu suntem naivi, cunoaștem istoria. Dar alții ar trebui să fie conștienți de un fapt foarte simplu: cel mai bun mod de a-l opri pe Putin este să ofere Ucrainei tot ce are nevoie. (…)

Ultimele cuvinte pe care vreau să le folosesc sunt următoarele: Vă rog, nu aveți îndoieli, vom învinge!

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în timpul întâlnirii cu Bogdan Aurescu de la București

Sursă foto: MAE RO

Leave a Comment