19.2 C
București
aprilie 28, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

Indicele BET – pe locul 3 în lume în 2019

BET, indicele Bursei de Valori București, s-a clasat pe locul 3 în lume după creșterea avută în 2019. Anunțul a fost făcut de Bloomberg, publicația care a scos în evidență faptul că ”indicele paria din anul precedent s-a clasat în top în 2019!”, referindu-se la BET.

Topul indicilor bursieri realizat de Bloomberg
Sursa foto: Bloomberg

Cum s-a putut realiza o astfel de performanță? Simplu.

Indicele bursier românesc a înregistrat o scădere anul trecut, pe fondul emiterii de către fostul guvern a așa numitei ”ordonanțe pe lăcomie”. Un an mai târziu, încredere investitorilor și a companiilor străine a revenit, noul guvern anunțând că dorește să renunțe la multe dintre ordonanțele și reglementările existente în acest moment, pentru a încuraja investitorii. Indicele BET a crescut în 2019 cu 34%.

Această creștere îl plasează pe locul 3 în lume, după ASE al Greciei și RTS al Rusiei.

De asemenea, așa cum precizează autorii, există șanse pentru ca BET să intre în MSCI coform așteptărilor reprezentanților Bursei de Valori București..

Câteva companii de stat ar putea fi listate la bursă și chiar încurajăm guvernul să utilizeze potențialul Bursei de Valori București la maxim. Listarea acțiunilor Hidroelectrica ar putea fi decisivă pentru a obține calificativul MSCI, ceea ce va genera un efect de domino pozitiv și pentru lichiditatea altor companii”, a declarat Adrian Tănase, reprezentant al Bursei de Valori București pentru Bloomberg.

Totuși, specialiștii sunt rezervați în ceea ce privește obținerea de către BET a calificativului MSCI în 2020. Cu toate acestea, 2019 a fost un an foarte bun pentru BET, care a reușit prin calsarea lui pe locul 3 în lume să redea și mai mult încrederea în economia românească.

Leave a Comment