13.9 C
București
aprilie 24, 2024
Valahia.News
Image default
Opinii Social Știri interne

Cât ar putea dura carantina în România?

Alte țări, așa cum este Marea Britanie, au impus o stare de urgență de 6 luni, spre deosebire de România, care a impus starea de urgență pentru 30 de zile. Pe de altă parte, în timp ce Marea Britanie a preferat să ia această măsură pe o durată mai mare de timp, cu o re-evaluare a situației la fiecare 3 săptămâni, este limpede că cele 30 de zile se vor prelungi și în România, ca de altfel și în alte state.

Care va fi situația în România?

Starea de urgență, impusă pentru o perioadă de 30 de zile de către președintele Klaus Iohannis, a început pe 16 Martie. La acel moment s-a lăsat impresia că durata acestei perioade va fi de doar 30 de zile, așa cum stipula ordonanța militară, mai ales că în țară se înregistraseră doar câteva sute de cazuri.

La acest moment, România se apropie deja de 2000 de pacienți raportați ca fiind infectați cu COVID-19 și a depășit deja 8000 de persoane aflate în carantină și zilnic se raportează în jur de 300 de cazuri de noi pacienți infectați.

Mai mult, sunt oficiali, între care și ministrul Sănătății, care au anticipat că numărul persoanelor infectate va atinge apogeul în România în luna Aprilie, când s-ar putea raporta câte 1000 de îmbolnăviri zilnic.

România, deși nu a atins încă cifra de 2000 de infecții, a luat deja măsuri dintre cele prevăzute în scenariul 4. Aceasta înseamnă că au rămas puține măsuri pe care le-ar mai putea lua pentru ca combate răspândirea virusului, în afară de cele ce privesc tratarea cazurilor ușoare la domiciliu. În ceea ce privește carantina generală în România, măsura a fost deja luată la 25 Martie, cetățenii nemaiavând dreptul să iasă din case decât în anumite cazuri – mersul la serviciu, când nu se poate lucra de acasă. mersul la cumpărături lângă casă și mersul, în cazuri urgente, la spital.

Cât va dura carantina generală în România?

Nimeni nu vorbește încă de acest lucru. Oficial, carantina nu poate dura mai mult decât starea de urgență, iar aceasta va lua sfârșit în Aprilie.

Va lua final carantina la finalul acestor 30 de zile? Sunt șanse puține ca acest lucru să se întâmple. Carantina va fi impusă, cel mai probabil, până când numărul cazurilor raportate zilnic va începe să scadă, iar acest lucru se va întâmpla cel mai devreme în luna Mai.

Numai după aceea autoritățile ar putea gândi o ridicare graduală a carantinei. În același timp, la fel de gradual ar trebui ridicate și măsurile de distanțare socială. Este clar pentru toată lumea, indiferent că numărul cazurilor zilnice va scădea, că măsurile de izolare nu pot fi ridicate dintr-odată.

Concluzia este că starea de urgență în România va fi prelungită cu cel puțin 30 de zile după încheierea actualei perioade, ceea ce înseamnă că va dura cel puțin până la finalul lunii Mai. De asemenea, carantina generală va dura până la scăderea numărului de cazuri zilnice de infecție. Părerea noastră este că cel mai devreme românii se pot gândi la reluarea activităților zilnice abia în luna Iunie sau cel mai devreme la finalul lunii Mai.

Leave a Comment