9.8 C
București
aprilie 24, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri interne Tech

Ai cumpăra o Dacia electrică?

Dacia a anunțat lansarea primului său model electric – Dacia Spring. Acesta va fi primul vehicul electric produs la uzina de la Mioveni și în România, disponibil din 2021.

DACIA Spring

Dacia Spring este de fapt un Renault Kwid, așa cum spun specialiștii din piața auto, având exact aceleași dimensiuni. În 2021, Dacia Spring va fi cel mai ieftin autovehicul electric din Europa, urmând a fi vândut sub prețul de 20.000 Euro.

Autonomia modelului va fi de 200 km cu bateria încărcată 100%.

Are Dacia Spring tot ce îi trebuie pentru a deveni un succes?

Cea mai mare diferență între un model electric și unul clasic nu este nici silențiozitatea modelului electric, nici accelerația lui formidabilă. Cea mai mare și mai importantă diferență este costul unui ”plin”: în timp ce un plin la o Dacia cu motor clasic costă peste 50 de Euro, încărcarea modelului electric va costa în jur de 5 Euro.

Este posibil? Da. Costul pe kilometru în cazul unei mașini electrice este de 10 ori mai mic decât al unei mașini pe motorină sau benzină.

Problema în cazul modelelor electrice este lipsa stațiilor de încărcare. Da, poți să îți încarci Dacia Spring acasă, dar îți va lua între 8 și 10 ore să o încarci la capacitatea maximă. La o stație cu încărcare rapidă, operațiunea ar dura doar 20-30 de minute.

Dacia Spring - first EV from the Romanian producer

Dacia Spring va fi promovată ca fiind cea mai ieftină mașină electrică din Europa pentru a fi condusă în zonele urbane. Să mergi cu ea la muncă zilnic, să mergi la cumpărături sau la cinema, nu ar trebui să constituie o problemă. Să ieși cu Dacia Spring din oraș, în condițiile în care nu prea ai unde să o încarci, este o problemă.

Sperăm că, până în 2021 când modelul va fi disponibil pe piață. numărul stațiilor electrice din România și din Europa va fi suficient de mare.

Leave a Comment