România este una dintre țările europene în care încă nu s-a înregistrat niciun caz de Coronavirus. Niciun pacient nu a fost diagnosticat cu Coronavirus pe teritoriul României.
Autoritățile române au transmis mesaje pe căi oficiale că sunt pregătite să lupte cu Coronavirusul, dacă astfel de cazuri se vor înregistra și în țara noastră.
Ceea ce însă îngrijorează atât autoritățile, cât și o mare parte dintre români, este comportamentul irațional al conaționalilor. Se pare că românii sunt un popor destul de ușor de manipulat și influențat mediatic.
Scorul deceselor din această iarnă în România: Gripă comună 45 – Coronavirus 0
România a înregistrat mii de îmbolnăviri de gripă comună până în prezent, dintre care și 45 de morți. Românilor nu le-a păsat și au continuat să își vadă de viața lor.
Deodată, teama de Coronavirus a izbucnit între români, chiar și în absența oricărui caz confirmat pe teritoriul țării. Peste noapte, România a devenit o altă țară, al cărei popor a început să se comporte irațional – stocuri întregi de măști chirurgicale au dispărut, doar pentru a fi revândute la prețuri exorbitante pe platformele de comerț online, iar oamenii au început să poarte nu numai măști medicinale, ba chiar și măști de gaze de război și chiar pungi de plastic pe cap.
Pe lângă asta, românii au început să își facă stocuri enorme de alimente și apă, demonstrând că, în ciuda eforutrilor autorităților de a-i calma, românii cotinuă să se comporte irațional.
De ce Coronavirusul nu este atât de periculos pe cât se spune
Până în prezent, statisticile arată că acest tip de Coronavirus a cauzat mult mai puține îmbolnăviri sau decese decât gripa normală.
Chiar dacă Coronavirusul a răspândit teamă în toată lumea, trebuie să știm că:
- Coronavirusul nu a cauzat moartea niciunui copil sub vârsta de 9 ani
- Coronavirusul a cauzat moartea în special persoanelor de peste 80 de ani sau care sufereau de o altă boală
- Numărul total al îmbolnăvirilor cauzate de Coronavirus a depășit 80.000. Dintre aceste persoane, 30.000 s-au însănătoșit și 2200 au decedat.
- Măsurile de prevenție împotriva acestui tip de virus sunt identice cu cele de prevenție împotriva oricărui alt tip de virus
Nu sunt motive de panică
Italia este cea mai afectată țară din Europa, înregistrând 300 de cazuri de îmbolnăviri cu acest tip nou de virus, dintre care 11 persoane au murit. Virusul s-a dovedit mortal pentru câteva persoane de peste 80 de ani sau pentru pacienți care sufereau și de o altă boală. Restul pacienților italieni își revin.
Nu este niciun motiv de panică. Niciun motiv să se cumpere cantități mari de alimente sau apă. Nicuin motiv să te temi de un virus care a cauzat mai puține decese la nivel mondial decât gripa obișnuită.