6.5 C
București
decembrie 18, 2024
Valahia.News
Image default
Digital Sport Știri Internaționale Știri interne Tech

Suporterii care vin la București pentru meciurile UEFA EURO 2020 pot descoperi orașul prin intermediul unei aplicații dedicate: Visit Buchaest Today!

Vești bune pentru suporterii UEFA EURO 2020, dar și pentru turiștii care vor veni în această vară la București! Aceștia au șansa de a descoperi frumusețile orașului prin intermediul unei aplicații pentru telefoanele cu Android: ”Visit Bucharest Today!”

Aplicația Visit Bucharest Today! pentru Android și web

Aplicația Visit Bucharest Today!
Aplicația Visit Bucharest Today!

Visit Bucharest Today! este o aplicație pentru Android, dar și o platformă de călătorie optimizată pentru orice telefon mobil, unde puteți descoperi atracțiile principale ale Bucureștiului prezentate în limba engleză. Turiștii vor putea astfel afla mai multe despre cele mai populare muzee, parcuri, clădiri istorice, case memoriale și evenimente din București.

„Aplicația poate fi un ghid de călătorie plăcut și pentru suporterii EURO 2020 care ajung la București în luna iunie pentru meciurile de la campionat, dar și pentru turiștii obișnuiți. Fanii se vor putea bucura astfel nu numai de partidele internaționale de pe Național Arena, ci și de frumoasa noastră Capitală. Visit Bucharest Today! este ghidul de călătorie perfect în limba engleză pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre oraș în cele câteva zile petrecute aici, despre atracțiile sau locurile unde poți ieși, despre istoria sa și despre atmosfera pentru care este recunoscut orașul. Pe de altă parte, de ce nu, aplicația ar putea fi o ocazie chiar și pentru bucureșteni să descopere mai multe despre orașul lor”.

Adriana Gheorghe, managerul de proiect al platformei

Visit Bucharest Today! include informații relevante despre tururile prin oraș: puteți să alegeți între turul Vestigiilor Comuniste, turul Centrului Vechi, turul Pieței Universității, turul obiectivelor de pe Calea Victoriei, turul Străzii Kisseleff și turul Pieței Revoluției. Nu doar atât, dar aplicația oferă și informații despre excursii de o zi cu plecare din București către unele dintre locurile frumoase ale României, precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Constanța, locuri aflate la doar câteva ore distanță de Capitală.

Sfaturile despre istorie, limbă, climă, monedă locală, contacte utile și informații despre transportul public, precum și oportunitățile de e-mobilitate în București fac din aplicație ghidul perfect de călătorie în capitala României pentru vorbitorii de limbă engleză.

Aplicația pentru Android Visit Bucharest Today: Acum și cu ghid audio

Ghid Audio pentru Aplicația Visit Bucharest Today!
Aplicația Visit Bucharest Today! – Ghid Audio

Aplicația pentru Android Visit Bucharest Today! a lansat recent funcția de ghid audio pentru obiectivele și tururile prezentate.

„Am adăugat recent această funcție, deoarece ne-am gândit că nimeni nu se va bucura de atracțiile vizitate în timp ce privește ecranul mobilului pentru a citi despre obiectivul respectiv. De aceea, utilizatorii pot asculta acum ghidul audio. Este o caracteristică pe care sperăm că utilizatorii o vor folosi din ce în ce mai mult”

Adriana Gheorghe, managerul de proiect al platformei

Despre dezvoltatorii aplicației

Conceptul Visit Bucharest Today!, aplicație pentru Android și platformă web, este dezvoltat și promovat cu ajutorul TUYA Digital, o companie de dezvoltare software și marketing cu sediul în România. Conținutul platformei, texte și imagini, este unic, iar echipa entuziastă din spatele aplicației a dezvoltat-o și a promovat-o din dragoste pentru oraș.  

Aplicația Visit Bucharest Today! este GRATUITĂ. De asemenea, ea este în întregime o inițiativă privată și nu este asociată cu Primăria București sau cu orice altă entitate public.

Aflați mai multe despre București descărcând aplicația Visit Bucharest Today de pe Google Play, aplicație care va fi disponibilă în curând și pe App Store.

Visit Bucharest app

Leave a Comment