2.1 C
București
decembrie 22, 2024
Valahia.News
Image default
Stiri Știri Internaționale

SUA contra Iran

După uciderea generalului Quasem Soleimani într-un atac cu dronă la Bagdad, Iran a jurat răzbunare și a amenințat America, susținând că va replica în același mod, militar. În același timp, Donald Trump a postat pe pagina sa de Twitter un mesaj care îndeamnă iranienii la negociere: ”Iranul nu a câștigat niciodată vreun război, dar nu a pierdut nicio negociere”.

Este posibil să asistăm până la final doar la un război între diplomați, dar cine știe?

Va fi în măsură uciderea generalului Soleimani să escaladeze conflictul SUA contra Iran și să declanșeze un război?

Lumea vorbește deja despre al treilea război mondial, însă Trump a spus clar că prin acțiunea militară de pe teritoriul Irakului nu a dorit altceva decât să oprească un război, nu să pornească vreunul. Pe de altă parte, avem amenințările iranienilor.

Atunci când comparăm SUA cu Iranul în ceea ce privește capacitatea lor militară, este clar pentru oricine că SUA sunt net superioare; este așa nu pentru că SUA fac parte din cea mai mare alianță militară din istorie, NATO, ci pentru că au cea mai mare capacitate de luptă și cea mai modernă tehnică militară din lume. Pe lângă acesta aspect, da, și pentru că sunt membri NATO.

În plus, conform unor surse, Iranul nu a dezvoltat arma nucleară, deși iranienii îmbogățesc de ceva vreme uraniul. Iranului i s-au impus sancțiuni economice internaționale și a fost de nenumărate ori ținta unor atacuri îndreptate împotriva programului său nuclear, atât prin infestarea uzinei nucleare cu virusul Stuxnet sau prin uciderea unor cercetători în fizica nucleară.

Este greu de prezis dacă Iranul chiar va răspunde militar, dar în acest moment șansele sunt extrem de mici.

Va fi Uniunea Europeană protejată în caz de război?

Chiar dacă sunt puține șanse să se întâmple să izbucnească un război în viitorul apropiat, în calitate de partener al SUA, Uniunea Europeană ar trebui să fie preocupată de securitatea sa în acest context politico-militar, Pe lângă aceasta, Uniunea Europeană are 28 de membri, între care majoritatea membri ai NATO; în cazul izbucnirii unui conflict, aceste țări vor fi implicate direct în a lupta împotriva Iranului și pentru a-și proteja teritoriile.

Mai mult, în UE există țări care găzduiesc sisteme defensive americane, așa cum sunt România și Polonia. Ambele țări au sisteme anti-rachetă active pe teritoriul lor, pregătite în orice moment pentru a face față unui atac din exteriorul Uniunii, inclusiv dinspre Iran.

De altfel, atunci când au instalat sistemul anti-rachetă de la Deveselu, americanii au spus că scopul său este pentru a proteja Europa de un atac dinspre Iran, nicidecum dinspre Rusia. Acum, sistemul de 800 milioane de USD ar trebui să-și îndeplinească misiunea, nu?

În orice caz, război sau pace, trupele militare ale țărilor Uniunii Europene vor lupta, militar sau diplomatic, pentru protejarea intereselor comune și a valorilor democratice.

Leave a Comment