Update 15 Septembrie: Simona Halep a avut ceremonia cununării civile în România.
Existau zvonuri că Simona Halep s-a căsătorit în secret pe 23 Iulie, data ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Soțul ei, Toni Iuruc, de 42 de ani, se află la al treilea mariaj. În cazul lor s-ar putea spune că numărul trei le poartă noroc.
Cei doi îndrăgostiți s-au decis să țină petrecerea de căsătorie la casa lor din Izvorani, lângă București. Simona a purtat o rochie roșie și ambii soți au părut fericiți pe durata serii.
În ciuda faptului că nunta a fost ținută în secret, paparazzi români au reușit să facă fotografii cuplului și invitaților.
Evenimentul vine să amintească de un gest destul de controversat al Simonei. Fostul număr 1 mondial, acum numărul 10 în ierarhia WTA, a refuzat să facă deplasarea la Jocurile Olimpice, acuzând o accidentare la gambă. Gestul său a fost imediat preluat de celelalte jucătoare românce de tenis, toate refuzând să se deplasaze cu delegația României. Coincidență sau nu, Simona a putut dansa în ziua deschiderii Olimpiadei de Vară.
Mai mult, ca să fie ironia deplină, casa de la Izvorani unde au petrecut proaspeții miri este situată chiar lângă Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Nu-i așa că e ironic?
Simona Halep a confirmat evenimentul, dar s-a căsătorit civil abia pe 15 Septembrie, 2021, când a organizat și o ceremonie tradițională.
Sursă foto: Facebook