0.6 C
București
noiembrie 22, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri interne

Primul român suspect de a fi infectat cu Coronavirus – testele sunt negative

România a înregistrat primul caz de pacient suspect de a fi infectat cu coronavirus de tipul celui din Wuhan, China. Începând de miercuri, 12 februarie, România ar fi putut fi pusă pe harta mondială a infecțiilor cu coronavirusul 2019-nCov. La momentul postării acestui articol, numărul cazurilor a depășit 45.000 la nivel global, numărul pacienților morți depășind 1000.

Pacientul român pentru care existau suspiciuni că ar fi contractat virusul este un asistent medical care a tratat la rândul lui pacienți infectați cu coronavirus în Germania. Se presupune, mai ales pentru că lucra într-un mediu cu potențial de infecție crescut, că românul a luat toate măsurile de protecție necesare prevenirii infectării cu coronovirus. Cu toate acestea, pentru că bărbatul a început să prezinte simptome specifice și pentru că testele pentru gripă au ieșit negative, a existat suspiciunea îmbolnăvirii cu temutul virus care face ravagii în China.

Pacientul a venit din Germania pe 7 februarie și a călătorit în țară pentru a-și vizita rudele, dar și pentru a merge într-o stațiune la schi. Pe 11 februarie a fost spitalizat, pentru că prezenta simptome specifice, iar miercuri diagnosticul a fost infirmat – românul nu este infectat cu coronavirus.

România rămâne una dintre țările europene în care nicio persoană nu s-a îmbolnăvit de virusul 2019-nCov

Doctorii recomandă populației să ia măsurile obișnuite pe timpul sezonului rece pentru a preveni îmbolnăvirea cu orice fel de virusuri.

Leave a Comment