20.8 C
București
martie 28, 2024
Valahia.News
Image default
Sport Sport internațional Știri Internaționale Știri interne

Primul român pe Kangchenjunga: Horia Colibășanu

Niciun român nu ajunsese pe Kangchenjunga. Horia Colibășanu, unul dintre alpiniștii de top din țară, a devenit primul român care a ajuns pe Kangchenjunga, al treilea cel mai înalt munte din lume.

Horia Colibasanu - alpinist român
Horia Colibasanu, sursă: Facebook

Horia Colibasanu a reusit sa escaladeze Kangchenjunga Sâmbătă, 7 mai, în jurul orei 15, ora locală.

În jurul orei 12 (ora României), alpinistul Horia Colibășanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar, reușind premiera mult așteptată pentru alpinismul românesc. Horia a urcat astfel pe singurul munte de 8000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălțime al planetei (8586 m.). Horia a sunat după ce a coborât deja câteva sute de metri, în drumul lui de întoarcere spre Tabăra 4. A apucat să transmită prin telefonul-satelit că traseul a fost foarte greu și obositor. Pe vârf a făcut câteva poze și a coborât rapid. Despre colegii săi de expediție, Marius Gane și Peter Hámor, știm că sunt acum în Tabăra 4, ei nereușind să ajungă astăzi pe vârf. Revenim cu detalii despre ce urmează, de îndată ce le avem. Să le ținem pumnii în continuare băieților!

Horia Colibasanu Facebook page

Kangchenjunga este un munte din lanțul Himalaya, situat la granița dintre Nepal și Sikkim, India. Are trei vârfuri: Kangchenjunga I (8586m), Kangchenjunga II (8476m) și Kangchenjunga III (7962m). Prima ascensiune a fost făcută în 1955 de Joe Brown și George Band.

„Kangchenjunga” înseamnă „cele cinci comori de zăpadă” în limba tibetană. Cele cinci comori sunt aur, argint, pietre prețioase, cereale și cărți sfinte. Kangchenjunga este al treilea ca înălțime, după Muntele Everest (8.850 m) și K2 (8.611 m).

Expediția românească a fost susținută de companii românești și internaționale selectate prezente în România.

Horia Colibasanu nu este la prima sa premiera. Este considerat un „alpinist pur”, adică urcă fără oxigen sau ajutorul lui Sherpa. Potrivit site-ului său, el a fost primul român care a urcat în acest fel și alte vârfuri muntoase, printre care Everest, 8.848 m în 2014 și K2, 8.611 m în 2004.

Leave a Comment