15.2 C
București
aprilie 20, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

Planul de redresare economică: 100 miliarde Euro pe următorii 10 ani

România este una dintre ultimele țări europene care își anunță planul de relansare a economiei. Nu ar trebui să fie ceva ieșit din comun, devreme ce chiar președintele Klaus Iohannis a spus în timpul crizei că România nu are de ce să restarteze economia, pentru că ea nu a fost niciodată oprită. Se pare totuși că președintele a depășit acel moment de „înțelepciune economică” și a ajuns la concluzia că e mai bine să lase specialiștii în economie să se ocupe de criză.

Ludovic Orban anunță miercuri, 1 Iulie, planul de relansare economică al României, care poate fi deja consultat public. Între măsuri, cea mai importantă este schimbarea modalității de abordare a creșterii economice, așa cum vom vedea. O observație, totuși: planul se întinde pe următorii 10 ani, ceea ce înseamnă că doar o parte din bugetul alocat va folosi în perioada imediat următoare companiilor românești și românilor afectați de această criză.

Planul de relansare economică schimbă modelul de creștere a economiei

Practic, ceea ce dorește Guvernul acum este să schimbe modelul de creștere economică, de la unul bazat pe consumul intern, așa cum se întâmplă acum, către unul bazat pe:

  • stimularea și dezvoltarea capitalului autohton și a competitivității companiilor românești
  • investiții în domenii strategice ale infrastructurii publice
  • transformarea digitală a economiei și a administrației publice

Așa cum arătatm într-un articol anterior, consumul intern reprezintă o componentă importantă a PIB. La nivelul economiei românești, există o legătură extrem de strânsă între creșterea PIB și creșterea consumului intern.  Mai exact, consumul intern reprezintă 63% din PIB. Comparativ cu Ungaria, de exemplu, acolo unde consumul intern contribuie cu doar 46% la PIB, procentul consumului intern al României este uriaș.

Este un lucru extrem de benefic pentru economie dacă guvernul s-a decis într-un final să facă această modificare economică structurală a modului în care vede creșterea economică. Consumul intern, chiar dacă își aduce, statistic, contribuția la PIB, nu se reflectă și în creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor. Și, ca să fim sinceri, românii așteaptă creșterea puterii de cumpărare odată cu creșterea economică pe care guvernele o anunță an de an.

Cele mai importante granturi pentru companii anunțate de Planul de relansare a economiei:

În primul rând, planul are o cheie în care trebuie interpretat: se întinde pe următorii 10 ani. Aceasta înseamnă că românii și companiile românești nu vor profita imediat de bugetul anunțat pentru a fi alocat. De asemenea, nu este clar cât din acest buget urma să fie oricum investit în proiectele incluse ca investiții.

Planul de relansare economică prevede următoarele granturi:

  • Granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru și investiții: 1 miliard Euro
  • Programe de finanțare nerambursabilă pentru creșterea competitivității IMM-urilor: 1 miliard Euro
  • Granturi pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor: 330 milioane Euro

Planul prevede și ajutor pentru cele mai afectate companii, cele din industria Horeca. Pentru acestea, Guvernul și-a propus să ofere granturi pentru chirie, refacerea stocurilor sau acoperirea șomajului tehnic.

Mai multe detalii sunt așteptate miercuri, 1 Iulie, începând cu ora 18.00, când Ludovic Orban va prezenta oficial planul pregătit pentru relansarea economiei românești. Totuși, dacă vorbim despre un plan pe 10 ani, este clar că acesta nu va oferi bugetul menționat într-un mod care să ajute ACUM companiile românești.

Leave a Comment