10.4 C
București
decembrie 18, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Social Știri interne

New York Times laudă România pentru potențialul apelor minerale

Jurnalistul ungur Palko Karasz a scris pentru New York TImes un articol despre apele minerale românești și potențialul lor. Articolul descrie obiceiul locuitorilor din Băile Herculane de a se aduna dimineața și a lua apă de la izvorul din zonă. Apa are puteri tămăduitoare, întrucât izvorăște din munții vulcanici din apropiere.

Autorul prezintă frumusețea locurilor, potențialul acestor izvoare, dar și eșecul guvernelor României de a pune cu adevărat în valoare acest potențial. În opinia autorului, aceste zone ar trebui să înflorească și să fie pline de turiști.

Într-adevăr, localnici și turiști, cei mai mulți din Ungaria vecină, cunosc despre puterile acestor izvoare. Cu toate acestea, stațiunile au nevoie rapidă de investiții pentru a oferi cazare și tratament la cele mai ridicate standarde.

Ce este cu adevărat interesant și dă credibilitate articolului este faptul că autorul este din Ungaria, o țară a cărei capitală este renumită pentru numărul mare de izvoare termale și SPA-uri construite de-a lungul timpului. Nu mai puțin de 118 izvoare termale au condus la amenajarea a 15 băi termale publice și a nenumărate alte băi private. Ungurii știu cu adevărat să exploateze potențialul pe care îl oferă aceste izvoare iar autorul cunoaște potențialul pe care îl oferă izvoarele Transilvaniei..

Într-adevăr, guvernul României ar trebui să facă mult mai mult pentru a crește potențialul turistic al stațiunilor balneare românești.

Leave a Comment