Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a anunțat că PIB-ul pe locuitor este aproape de cel al Berlinului și peste cel al Lisabonei. Este o consecință normală a creșterii economice la nivelul țării, mai ales în ultimii ani.
În opinia lui Mugur Isărescu, PIB pe locuitor este cel mai concret indicator în a măsura progresul economic al unei țări. Deși a plecat foarte de jos, România a avut cea mai importantă evoluție în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor dintre toate țările din regiune.
În aceeași măsură, guvernatorul BNR observa că există o discrepanță uriașă între regiuni în ceea ce privește dezvoltarea, așa cum este între București și regiunile învecinate, dar și în ceea ce privește dezvoltarea unor regiuni istorice, așa cum este Moldova, acolo unde infrastructura precară ține departe investitorii..
Iași este singurul oraș care primește investiții importante, așa cum este și cea pe care Amazon a făcut-o în oraș. Motivul este acela că Iașiul este un important centru universitar, ceea ce asigură forță de muncă ieftină și calificată potențialilor investitori.