10.4 C
București
decembrie 18, 2024
Valahia.News
Image default
Justiție Politică Știri interne

Ministrul de Interne recunoaște că subordonații săi comit abuzuri în timpul stării de urgență

Autoritățile din România au impus un regim drastic în timpul stării de urgență, cel mai drastic din întreaga lume. Într-o singură lună, autoritățile române au dat peste 200.000 de amenzi însumând 80 milioane Euro.

Trebuie avut aici în vedere că în România amenzile au cel mai mare nivel raportat la venitul mediu lunar al locuitorilor. Românii pot fi amendați cu până la 20.000 lei, pentru abateri minore de la regimul circulației pe timpul carantinei, în timp ce veniturile medii ajung la puțin peste 2000 lei.

Exemple de comportament abuziv al poliției în timpul stării de urgență

Cetățenii români sunt amendați, cei mai mulți dintre ei, pentru că nu au asupra lor declarația pe proprie răspundere atunci când ies din casă. De notorietate este un caz al unui cetățean din București care a primit o amendă de 20.000 lei pentru că nu avea asupra lui declarația pe proprie răspundere în timp ce se afla în apropierea casei. Acesta a cerut sprijin comunității online pentru a-și putea achita contravaloarea amenzii primite.

De asemenea, au fost cazuri în care tineri au fost bătuți cu bestialitate de către poliție, fără motiv sau pretextându-se un motiv netemeinic. Astfel de cazuri s-au întâmplat și în București, dar și în Giurgiu, acolo unde tineri romi au fost bătuți de polițistul din localitate în timp ce se aflau întinși pe jos, imobilizați.  Procurorii investighează aceste cazuri.  

Mai mult, sunt cazuri în care cetățenii sunt amendați de Poliție chiar și când sunt găsiți la lucru, muncile lor fiind esențiale pentru comunitate. Radu Banciu, de la B1 TV, a povestit cum a fost amendat cu 10.000 lei de către poliție pentru că nu avea asupra sa decât adeverința eliberată de către angajator atunci când se întorcea de la serviciu. Astfel de abuzuri se comit și în Vestul țării. În Timișoara un fotoreporter a fost amendat de către poliție, fără motiv, iar o lucrătoare din supermarket din Caraș-Severin a fost amendată de către poliție pentru că se afla la lucru.

Sunt toate aceste cazuri excepții?

Din păcate, nu. Astfel de abuzuri sunt, din păcate, doar exemple care ne prezintă un tablou mai larg, al realității cotidiene. În România ofițeii de poliție comit abuzuri indiferent de gradul sau poziția lor ierarhică, iar abuzurile lor țin primele pagini ale ziarelor din țară.

Chiar și ministrul de Interne al României, Marcel Vela, a recunoscut că subordonații săi comit abuzuri, fie ei de la Poliția Națională, Jandarmerie sau, cum este cazul pe perioada stării de urgență, de la Poliția Locală. Totuși, el a încercat să justifice abuzurile comise de către polițiști prin aceea că mulți dintre ei sunt tineri și că singura lor pregătire înainte de a ajunge în poliție este acea școală de subofițeri cu durata de 6 luni.

În opinia noastră, lipsa de pregătire a polițiștilor poate fi un motiv pentru care au loc asemenea abuzuri. Cu toate acestea, nu poate constitui o justificare, iar ministrul de Interne trebuie să găsească o cale prin care să oprească toate aceste încălcări ale legii din partea propriilor subalterni.

Leave a Comment