6.9 C
București
aprilie 19, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Social Știri interne

Amenzile pentru nerespectarea carantinei din România se ridică la zeci de milioane de euro

În mai puțin de o lună, autoritățile române au emis 200.000 de amenzi celor care nu au respectat ordonanțele militare impuse în timpul situației de urgență COVID-19. Astfel, în perioada 24 martie și 19 aprilie, amenzile s-au ridicat la 78 de milioane de euro, această sumă fiind egală cu impozitul pe profit din România în luna februarie 2020.

În România salariul mediu lunar este în jur de 3.000, însă cu toate acestea, orice persoană care a încălcat restricțiile a fost amendată cu sume cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei. Avem aici cazul unui bucureștean care a fost amendat cu 20.000 lei pentru că nu avea asupra sa declarația pe proprie răspundere când a ieșit din apartament.

Numărul de amenzi mari se ridică și în alte țări europene. În Franța și Spania au fost date aproximativ 800.000 și, respectiv, 500.000 de amenzi în aceeași perioadă de timp ca în România, dar aici amenzile sunt în jur de 400 Euro. Marea Britanie, cu o populație de trei ori mai mare decât cea a României, a emis în jur de 3.500 de amenzi cuprise între £30 și £60.

Unul dintre primarii Capitalei, Robert Negoiță, a fost amendat cu 10.000 de lei după ce a fost prins cu bicicleta într-un parc public. Cu toate acestea, primarul a spus că, ca orice cetățean, trebuie să se supună legii și va suporta consecințele.

Până în prezent, în România au murit 527 de persoane, iar 10.096 de persoane au fost confirmate cu Covid-19.

Sursa foto: Facebook

Leave a Comment