23.9 C
București
martie 29, 2024
Valahia.News
Image default
Politică internațională Știri Internaționale

Marele maestru Garry Kasparov la București: Putin este un dictator

Marele maestru internațional Garry Kasparov se află zilele acestea la București. El a venit în România pentru a promova turneul Superbet Chess Classic Romania 2021, parte a unui turneu internațional.

Kasparov a oferit jurnaliștilor români răspunsuri la întrebări, de la șah la situația politică. Acesta e fost contextul în care un jurnalist l-a întrebat dacă are vreun mesaj pentru președintele rus Vladimir Putin.

Răspunsul marelui maestru a fost sec:

Nu cunosc niciun președinte Vladimir Putin, dar știu despre dictatorul din Rusia. Dacă îi spuneți ”președinte” îi oferiți prea multă credibilitate pentru un sistem politic fals pe care el îl folosește pentru a-și numi lacheii în funcții publice cheie”.

Garry Kasparov răspunzând unei întrebări în cadrul Superbet Chess Classic Romania 2021 în București

Totodată, Kasparov și-a exprimat dorința ca Putin să fie adus în fața justiției și să răspundă pentru infracțiunile comise.

Kasparov a ținut să trimită un mesaj către președinții lumii libere, așa cum s-a exprimat el, în special președintelui american Biden. În opinia marelui maestru rus, sunt necesare acțiuni hotărâte pentru a contracara dictatura și regimurile totalitare.

Kasparov și-a încheiat răspunsul nu înainte de a-și exprima admirația pentru cei care protestează în Rusia. El a precizat că știe de campania de teroare impusă de Putin pentru a-și păstra puterea și că protestele sunt o formă prin care i se poate slăbi puterea.

Garry Kasparov este cel mai tânăr campion mondial de șah. El a câștigat titlul mondial în 1984, la 22 de ani, după ce l-a învins pe campionul de atunci, Anatoly Karpov. Kasparov nu a fost detronat niciodată de-a lungul carierei sale și s-a retras în 2005. După ce a locuit o vreme în Croația, Kasparov a ales New York, metropolă în care locuiește și în prezent.

Leave a Comment