18 C
București
octombrie 15, 2024
Valahia.News
Image default
Business Economie Știri interne

Ludovic Orban: restaurantele s-ar putea deschide de la 1 Septembrie

Premierul Ludovic Orban a anunțat marți că restaurantele s-ar putea deschide de la 1 Septembrie. O decizie în acest sens ar putea fi luată Miercuri. Anunțul vine după ce săptămâna trecută autoritățile au fost ținta unui protest organizat de angajații din Horeca.

Orban a spus că vor fi impuse anumite condiții și cerințe restaurantelor care vor deschide, proprietarii acestora urmând a lua măsuri pentru a preveni infectările.

Chiar și așa, nu toți proprietarii de restaurante vor fi capabili să redeschidă de la 1 Septembrie. Dincolo de lipsa banilor pentru a îndeplini condițiile pe care le vor impune autoritățile, după atâtea luni în care au ținut restaurantele închise, redeschiderea va depinde și de rata infectărilor din localitatea în care se află restaurantul. Regulile urmează a fi stabilite, dar este primul pas pe care Guvernul îl face pentru a ajuta industria Horeca românească, atât de afectată din cauza deciziei autorităților de a ține restaurantele închise pentru o perioadă atât de lungă.

Conform sindicatelor din Horeca, veniturile din industrie au scăzut cu 70% în primele 6 luni și 40% dintre restaurante și-au suspendat activitatea din cauza deciziei autorităților.

Leave a Comment