12.8 C
București
mai 4, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

Legume românești livrate în magazinele de retail sub brandul „Țara Mea”

Alte cinci cooperative agricole din județele Dâmboviţa, Hunedoara, Ilfov şi Olt se alătură Cooperativei „Țara Mea”. Aceste cooperative vor beneficia de experienţa şi expertiza specialiştilor şi vor avea acces la toate facilităţile puse la dispoziție de Cooperativa Agricolă „Ţara Mea”.

„Țara Mea” are peste 1000 de fermieri, fiind astfel cea mai mare cooperativa agricolă din România. În acest sezon a reușit să livreze peste 10.000 de tone de legume românești, furnizate de 300 de producători din țară.

Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei „Ţara Mea” a precizat că intenționează să livreze legumele preluate în aproape toate marile lanţuri de retail din România. De asemenea, el susține introducerea unor standarde de cost care vor permite fermierilor să primească un preț corect tot anul.

La fel ca și în cazul producției de grâu, producţia de legume a României a fost anul acesta cu 30% mai mică decât anul trecut, însă această scădere a fost compensată prin preţ, care a fost mai ridicat. Seceta a făcut ca producția să scadă, dar prețul produselor să crească.

În prezent, „Ţara Mea” pregăteşte cea mai mare platformă naţională de legume. Platforma online va asigura contactul direct între fermierii locali şi hypermarketuri, fără intermediari, scopul declarat fiind reducerea la jumătate a importurilor.

Conform studiilor efectuate, importul de legume este consemnat inclusiv în lunile iulie – august, când România abundă de legume autohtone. Aceast tip de importuri va putea fi evitat în momentul în care producătorii se vor organiza în cooperative și vor desface produsele către lanțurile de magazine.

Leave a Comment