17.3 C
București
martie 28, 2024
Valahia.News
Image default
Justiție Internațională Știri Internaționale

Laura Codruța Kovesi: NU există țări fără corupție

Procurorul Șef European, Laura Codruța Kovesi, a acordat un interviu pentru Faces of Democracy. Primul Procuror Șef European, Laura Codruța Kovesi, a făcut o declarație mai degrabă controversată:

Înainte de a începe activitatea, am făcut un sondaj în rândul țărilor membre participante la EPPO.  în legătură cu numărul investigațiilor de cazuri din ultimii 4 ani care acum intră în competența noastră. În anumite țări sunt cu sutele sau cu miile. În alte țări sunt aproape zero. Acest lucru mă face să mă întreb care este prioritatea care se acordă luptei anti-corupție. Pentru că știu că NU există țări care nu au corupție.

Laura Codruța Kövesi pentru Faces of Democracy

Înainte de a fi numită ca șef al EPPO, Laura Codruța Kovesi a fost șeful DNA – Departamentul Național Anticorupție. Poziția ei publică în acea funcție a adus-o în atenția generală în câteva situații și au fost destul de multe cazuri instrumentate de DNA care au stârnit controversă.

Pe de o parte, percepția asupra nivelului corupției în România se află la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană. Nu de puține ori, oficialii europeni și partenerii internaționali au menționat corupția din țară atunci când trebuiau să își justifice măsurile luate împotriva României.

Aderarea la Schengen este doar una dintre situațiile în care corupția a fost adusă în discuție. Chiar dacă România îndeplinea criteriile de aderare încă din 2010, țări europene precum Franța sau Olanda s-au opus aderării României invocând nivelul corupției din țară.

În orice caz, așa cum a spus Procurorul Șef European și așa cum confirmă statisticile, da, nu există țări fără corupție. Corupția există la orice nivel. Dar cu siguranță declarația va stârni controverse în presa europeană, în special pentru că vine din partea unui procuror născut în România.

La acest moment, nu toate țările participă la EPPO. Și nici nu este obligatoriu pentru țările membre. Danemarca, Irlanda, Ungaria, Polonia și Suedia nu fap parte din EPPO.

Leave a Comment