14.8 C
București
martie 28, 2024
Valahia.News
Image default
Politică Știri interne

Klaus Iohannis a discutat cu Boris Johnson despre situația românilor din Marea Britanie

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson, discuţiile axându-se pe relaţiile dintre cele două state, precum şi pe aspecte legate de procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis i-a transmis premierului Boris Johnson că prioritatea majoră a ţării noastre este protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie.

În acest context, președintele Iohannis a subliniat că, şi în perioada următoare, cetăţenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât şi cei britanici din UE 27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta vieţile acestora să fie reduse cât mai mult posibil. Premierul Boris Johnson l-a asigurat pe preşedintele României că protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru Guvernul britanic, iar acţiunile autorităţilor britanice vor viza cu prioritate acest obiectiv.

Leave a Comment