10.4 C
București
decembrie 18, 2024
Valahia.News
Image default
Business Digital Stiri Știri Internaționale Știri interne Tech

Huawei România – încotro?

Huawei România sunt o foarte de succes subsidiară a gigantului chinez de IT&C. Nici nu avea cum să fie altfel, întrucât Huawei a venit în România în 2002 și a ajuns de la zero la peste 7000 de angajați, dintre care majoritatea sunt români.

Românii sunt obișnuiți să vadă Huawei mai mult ca pe un producător de dispozitive inteligente, de tip smartphone. Cu toate acestea, puțini știu că Huawei este producătorul care a furnizat majoritatea echipamentelor care asigură funcționarea rețelelor 4G din România. Aceasta înseamnă că Huawei România are un viitor asigurat aici, nu? Nu prea.

Huawei are o problemă majoră în acest moment în România: guvernul social democrat a fost înlăturat de la putere în urma moțiunii de cenzură. Aceasta înseamnă că Huawei nu se mai poate baza pe aceeași situație politică favorabilă. În Iunie scriam despre faptul că Guvernul României nu intenționa să interzică participarea Huawei la licitația 5G, la fel cum procedase și guvernul maghiar. În acest moment însă, liberalii, care sunt însărcinați cu formarea noului guvern, au declarat că vor respecta Memorandumul semnat între România și Statele Unite pe 20 August. Aceasta înseamnă că participanții vor fi selectați, mai precis, celor de la Huawei li se va interzice a participa la licitație.

Vor fi consecințe, fără îndoială. În primul rând, relațiile româno-chineze vor avea de suferit. În al doilea rând, prezența gigantului chinez în România se va subția, mulți dintre cei 7000 de angajați de acum fiind nevoiți să plece într-un viitor nu prea îndepărtat dacă Huawei nu va furniza echipamente pentru tehnologia 5G. În al treilea rând, și poate cel mai important, chinezii de la Huawei România nu vor mai acorda suport la același nivel pentru echipamentele 4G în cazul în care absența lor din implementarea tehnologiei 5G în România va duce la concedieri masive de angajați.

Mai mult, sunt destule întrebări în ceea ce privește tehnologia 5G. Nu este o tehnologie testată pe scară largă și există temeri din partea comunității științifice internaționale, inclusiv medici, că această tehnologie ar putea fi dăunătoare organismului uman. Chiar și președintele României își exprima temerile privind implementarea tehnologiei 5G în România, dacă aceasta nu a făcut parte a jocului politic de a-i întârzia pe social-democrați din a ține licitația.

O concluzie pentru a ne asigura că s-a înțeles pe deplin situația: dacă liberalii vor reuși să treacă guvernul în Parlament, România va urma ad literam memorandumul semnat cu americanii. Dacă nu vor reuși (dar șansele ca să nu reușească sunt minime), atunci lucrurile vor urma traseul firesc, cu Huawei intrând în licitația pentru tehnologia 5G. În acest moment România este guvernată de un guvern de tranziție, format din foștii miniștri social democrați, până când liberalii vor reuși să treacă guvernul în Parlament.

Vor rămâne Huawei România doar cu divizia de distribuție de smartphones? Timpul ne va lămuri, dar cu siguranță șansele sunt împotriva chinezilor în acest moment.

Leave a Comment