23.2 C
București
iunie 16, 2024
Valahia.News
Image default
Business Economie Știri interne

Guvernul a aprobat planul care salvează TAROM

Guvernul a aprobat planul care salvează compania de stat TAROM.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că pentru TAROM a fost aprobat un ajutor de stat în valoare de 471,04 milioane lei. Cu acest ajutor, TAROM va trece printr-o transformare amplă și ar putea reveni la profit încă din 2024. În ultimii 10 ani, TAROM a fost o companie pe pierdere.

Acest ajutor, în valoare de 471,04 milioane lei, se acordă în baza unei decizii emise de Comisia Europeană la 29 aprilie 2024.

Suma alocată are următoarele destinații:

  • – până la 214,3 milioane lei reprezintă ajutor de restructurare care se propune a fi acordat sub formă de valorificare în 2024;
  • – 12,51 milioane lei reprezintă majorarea de capital social efectuată în anul 2023;

TAROM va folosi cele 214,3 milioane lei (pentru capital de lucru) pentru acoperirea deficitului de lichiditate și echilibrarea financiară a companiei în 2024. Prin aceste operațiuni, contextul rentabilității companiei și trecerea acesteia la profit va fi creat deja în 2024.

Comisia Europeană a aprobat, la sfârșitul lunii aprilie, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat, planurile României de a acorda transportatorului aerian național de stat, TAROM, ajutoare de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane de euro (473, 69 de milioane de lei). Măsura va permite companiei să-și restabilească viabilitatea pe termen lung, minimizând în același timp distorsiunile concurenței.

Pe 28 mai 2021, România a notificat Comisiei un plan de restructurare pentru compania TAROM. Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri pentru eficientizarea operațiunilor TAROM, reînnoirea flotei sale vechi și reducerea costurilor.

Măsurile de restructurare includ următoarele: anularea unei datorii de aproximativ 49,53 milioane EUR (246,19 milioane lei) corespunzătoare contravalorii ajutorului de salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânda aferentă; și o injecție de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).

Leave a Comment