6.5 C
București
decembrie 18, 2024
Valahia.News
Image default
Politică Știri interne

Fostul ministru liberal al Sănătății: Am fost demis pentru că am preluat o măsură propusă de PSD

După un an de la acel scandal, adevărul a ieșit la iveală. În Martie 2020, ministrul de atunci al Sănătății, Victor Costache, pleca din Guvernul condus atunci de premierul Ludovic Orban. La acel moment erau invocate ”motive personale”.

Luni seara Victor Costache a oferit adevărul din spatele îndepărtării sale din Guvern, la emisiunea Antenei 3 moderată de Mihai Gâdea.

Mi s-a cerut demisia de către Ludovic Orban și ăsta e momentul să o declar și să o recunosc la mai bine de un an de la acest episod. Unul din motive a fost testarea în masă și faptul că, preluând acest mesaj și această inițiativă a domnului profesor Adrian Streinu Cercel, cu care am colaborat extraordinar de bine și pe care îl respect, am fost într-un fel acuzat de fraternizare cu opoziția, cu PSD. Vreau să spun că în medicină nu există o poziție sau o guvernare. În medicină există interesul pacienților și al oamenilor.

Fostul Ministru al Sănătății, Victor Costache

Practic, chiar dacă testarea în masă era o măsură bună pentru a preveni răspândirea pandemiei, la acel moment nu a fost agreată de Ludovic Orban pentru că fusese propusă de PSD. Este doar un exemplu despre cum politica interferează cu interesul public.

Testarea în masă în România a început în Iulie, patru luni mai târziu, dar pandemia se răspândise deja în întreaga țară.

Până acum Ludovic Orban nu a reacționat la dezvăluirile fostului ministru al Sănătății. Trebuie să menționăm că Ludovic Orban este înscris în cursa pentru șefia PNL; acolo unde îl va înfrunta pe actualul premier Florin Cîțu. Analiștii politici oferă destul de puține șanse actualului șef al partidului în câștigarea unui nou mandat.

Leave a Comment