17.8 C
București
mai 2, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

Deficitul comercial al României ajunge la 31 miliarde EUR

Deficitul comercial al României, unul dintre cei mai importanți indicatori economici ai forței economiei oricărei țări, a crescut vertiginos în 2022. Deficitul comercial în primele 11 luni ale anului 2022 a ajuns la 31 de miliarde de euro. Acestea sunt datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică – INS.

În primele 11 luni ale anului 2022, deficitul comercial a crescut cu 9,65 miliarde euro, adică 45,2%, față de aceeași perioadă din 2021.

În primele 11 luni ale anului precedent, exporturile FOB au atins valoarea de 8,5 miliarde euro (+25,1% față de aceeași perioadă din 2021), iar importurile CIF au ajuns la 11,6 miliarde euro (+29,9%). De notat, importurile cresc mai mult decât exporturile, ceea ce nu este o veste bună pentru economia românească.

Deficitul comercial se mărește pe măsură ce lunile trec, dar Guvernul nu pare să acționeze pentru a inversa această tendință. Nicio lege sau reglementare nu încurajează exporturile, în timp ce importurile sunt încurajate de cererea internă, în creștere.

Deficitul comercial urmează să crească și mai mult, iar asta va afecta economia locală, dar și bugetul de stat. Interesant este că principalele ponderi în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (41,7% pentru export și 32,7% pentru import) și alte produse manufacturate (30% pentru export și 28,6% pentru import)

Leave a Comment