-1 C
București
decembrie 23, 2024
Valahia.News
Image default
Business Finanțe Știri interne

Creștere ușoară a finanțărilor pentru start-up-urile românești în 2020

Conferința How to Web, unul dintre cele mai importante evenimente din Europa dedicat start-up-urilor, este una dintre căile preferate de către afacerile la început de drum care caută consultanță pentru finanțare. De fapt, How to Web a devenit recent una dintre puținele căi prin care poți să ajungi la sesiunile de finanțare sau la investitorii care să riște bani în afacerea ta.

Recent, fondatorul How to Web, Bogdan Iordache, fost partener al Gecad Ventures și fondator al Conectoo, s-a gândit să ofere o perspectivă asupra evoluției finanțărilor start-up-urilor românești din 2017 până în 2020.

Raportul cuprinde date despre aproximativ 150 de tranzacţii din perioada 2017-2020. Am sărit peste tranzacţiile UiPath pentru că tranzacţiile UiPath a atras în această perioadă peste un miliard de euro, şi restul tranzacţiilor legate de România sunt undeva la 80 de milioane de euro. Dacă includeam tranzacţiile legate de UiPath era practic doar un raport despre UiPath, pentru ei probabil merită să facem un raport separat.

Bogdan Iordache pentru ZF live

Romanian Venture Report 2020 arată o creștere ușoară a valorii tranzacțiilor de la an la an, dar și o creștere a numărului total de tranzacții. În 2020, start-up-urile românești au strâns finanțări în valoare de 30 milioane Euro, în cadrul a 59 de tranzacții, comparat cu 2019 când au strând 28 milioane din 39 de tranzacții.

Venture investments for Romanian start-ups 2019-2020

În timp ce atât numărul total de tranzacții, cât și valoarea totală a tranzacțiilor au crescut, nivelul investițiilor per tranzacție a sart-up-urilor la prima rundă de investiții a rămas aproape constant, în jurul cifrei de 300.000 Euro, aproape jumătate din cât se realiza în 2017.

How to Web report on 1st time investment startups round lvel

Vestea bună este că în 2020 a crescut numărul sart-up-urilor care au primit finanțare pentru prima dată: 39, comparat cu 18 în 2019. Se pare că succesul UiPath a inspirat o mulțime de antreprenori români în a inova și a lua parte la aceste runde de finanțări.

Destul de interesant, la acest moment sunt trei start-up=-uri românești care au acumulat împreună 35% din capitalul investit în runde de finanțare în 2020, ca de altfel 100% din capitalul străin investit astfel: TypingDNA, Deepstash și Soleadify. Inițiative promițătoare pentru o generație care a dat lumii UiPath, primul decacorn românesc.

Puteți citi mai multe în raportul integral realizat de cei de la How to Web.

Leave a Comment