Câteva dintre cele mai faimoase companii din lume și-au modificat logourile în așa fel încât să promoveze distanțarea socială. Între acestea, Coca-Cola, Audi sau Volkswagen.
Astfel McDonalds și-a distanțat celebrele arce aurite în Brazilia, acolo unde autoritățile se luptă cu un număr din ce în ce mai mare de infecții zilnic.


Multe alte branduri au urmat același trend, între care Audi și Volkswagen, un efort al marilor companii de a limita răspândirea virusului prin distanțare socială.




Din ce în ce mai multe companii din întreaga lume, chiar dacă nu și-au modificat logo-ul, au început promovarea distanțării sociale într-o încercare de a lupta împotriva răspândirii COVID-19. Ajută o astfel de campanie? Credem că este eficientă, având în vedere zecile de milioane de fani pe care aceste branduri le au în întreaga lume.