16.2 C
București
octombrie 6, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri interne

CCR: educația sexuală în școli, doar cu acordul părinților

Consimțământul părinților este obligatoriu pentru ca minorii să participe la cursuri de educație sexuală. Decizia a fost luată de Curtea Constituțională.

Decizia a fost luată în această săptămână cu doar câteva zile înainte de o zi importantă: 26 Septembrie, Ziua Mondială a Contracepției. Sărbătoarea este menită să atragă atenția asupra numărului de sarcini nedorite în creștere la nivel mondial.

În special în România, sarcinile nedorite duc la un număr mare de avorturi. Conform statisticilor, 400 de avorturi se realizează zilnic în cabinetele specializate.

Mai mult, România este țara în care se regăsesc cele mai multe mame minore din întreaga Europă. Aproape un sfert dintre acestea provin din România, conform unui studiu al Salvați Copiii. Mai precis, 23% dintre mamele minore din UE provin din România, o țară în care educația sexuală nu se predă în școli.

Decizia CCR vine într-un context în care toți realizează că trebuie făcut ceva în legătură cu fenomenul sarcinilor în rândul minorelor, dar nimeni nu este dispus să facă ceva decisiv în această privință. Eduația sexuală este un subiect tabu în țara în care se construiesc mai multe biserici decât spitale.

Chiar dacă părinții își dau consimțământul cu privire la participarea la orele de educație sexuală a copiilor, aceștia vor lua cursuri de ”educație sanitară”, expresia ”educație sexuală” fiind evitată de către legiuitor.

Leave a Comment