Un articol recent din publicația Balkan Insight trage un semnal de alarmă în ceea ce privește fostele țări comuniste: populația din aceste state se diminuează în fiecare an.
Conform studiului realizat, dintre țările membre ale Uniunii Europene, România va pierde până în 2050 aproximativ 30% din populația pe care o avea în 1990, în timp ce Bulgaria va suferi o pierdere de 39% din populație. În același timp, Ungaria va pierde 20%, Croația 22%, iar Polonia și Cehia câte 15% respectiv 3% din populație.
Pot face ceva în legătură cu declinul demografic fostele state comuniste?
Din păcate, chiar dacă aceste predicții nu sunt neapărat de acuratețe, cifrele nefiind confirmate de alte studii asemănătoare, specialiștii se pun de acord asupra faptului că Balcanii își pierd populația în favoarea statelor dezvoltate. Ce se poate face în legătură cu asta?
Cauzele declinului demografic sunt multiple și complexe. Între acestea, menționăm:
- condițiile economice din fostele state comuniste; cu excepția Poloniei, a cărei economie a fost recunoscută ca fiind una dezvoltată, toate celelalte țări membre ale Tratatului de la Varșovia fac eforturi pentru a le călca polonezilor pe urme. România, alături de Polonia și Ungaria, fac parte dintre țările cu cea mai mare rată de creștere din Uniunea Europeană, cu o medie de 5% pe an. Cu toate acestea, pentru a-ți păstra cetățenii în țară trebuie ca climatul social și gradul de civilizație și de cultură să fie la un anumit nivel.
- politicile de încurajare a natalității; toate statele au astfel de politici. Cu toate acestea, țările din fostul bloc comunist nu se pot compara cu țările dezvoltate în ceea ce privește cuantumul alocațiilor pentru copii, de exemplu. Țările vestice au observat că o parte din imigranți au doar acest unic scop pentru a ajunge în Occident, acela de a obține alocații și plăți sociale. Tocmai de aceea, Austria a impus anul acesta o reglementare conform căreia dacă muncești pe teritoriul lor vei avea dreptul la alocație pentru copii doar în cazul în care copiii locuiesc pe teritoriul Austriei, iar acesta este doar un exemplu.
- schimbarea mentalității tinerelor; dacă până acum ceva timp tinerele erau mai interesate de întemeierea cât mai rapidă a unei familii, acum acestea sunt interesate de o carieră profesională.
Pot fostele state comuniste să schimbe ceva? Polonia a apelat la imigranții din Ucraina, iar acum 1 milion de ucrainieni lucrează în Polonia. Prin aceasta, polonezii au acoperit o parte din deficitul forței de muncă. Și România ar avea nevoie de 1 milion de muncitori care să acopere locurile care acum sunt libere în diferite industrii, însă populația țării nu este încă pregătită pentru a accepta imigranți. Mai mult, politicile guvernamentale limitează numărul celor care pot obține permis de muncă în România la 30.000 anual, număr insuficient.
Opinia noastră: banii nu înseamnă totul nici când vorbim despre declinul demografic. Cele mai multe dintre fostele țări comuniste își pierd tinerii, care pleacă peste hotare, din cauza clasei politice, din cauza nepăsării funcționarilor publici și din cauza promisiunilor neîndeplinite ale autorităților. Tinerii au acces la mass-media și la social media și le este foarte ușor să se informeze despre cum este să trăiești și să muncești la Viena, Roma sau Berlin. De aceea, generațiile tinere își vor părăsi țara indiferent cât de mare este alocația pentru copii sau salariul – sistemul și climatul socio-cultural este cel care contează mai mult.
Dacă fostele țări comuniste vor să-și păstreze tinerii, trebuie să înceapă reformarea clasei politice și crearea unui climat social care să permită atingerea unui anumit nivel de civilizație. Tinerii trebuie să spună, în referire la țara lor: ”Da, aici vreau să-mi cresc copilul, aici vreau să-mi întemeiez o familie!”.
Imigranții pot fi o soluție, pe termen scurt. Pe termen lung însă, statele trebuie să-și crească gradul de civilizație și să încurajeze prin politici susținute natalitatea.