2.8 C
București
decembrie 28, 2024
Valahia.News
Image default
Sport Știri Internaționale Știri interne

Atletico Madrid ar putea juca la București în UCL în Februarie

NU, nu vor juca împotriva vreunei echipe românești și nici nu este vorba de vreun amical. Este meciul împotriva celor de la Chelsea, rivalii lor londonezi. Conform Marca, Diego Simeone, antrenorul spaniolilor, a ales Bucureștiul ca primă opțiune în cazul în care Spania nu ridică restricțiile de călătorie pentru sosirile din Marea Britanie până pe 23 Februarie.

Nu este însă primul meci din UCL mutat din cauza restricțiilor de călătorie. Înainte ca Simeone să facă acest anunț, era deja confirmat faptul că meciul celor de la Liverpool cu Leipzig se va juca la Budapesta, după care returul pe Anfield.

Așadar, Atletico ar putea juca cu Chelsea pe Arena Națională în loc să joace pe stadionul formației spaniole, Wanda Metropolitano. Dar cum de a ajuns Simeone să se gândească la București dintre toate opțiunile?

Bucureștiul a purtat noroc celor de la Atletico și Simeone nu poate uita finala de Europa League pe care a câștigat-o aici în 2012 împotriva rivalilor de la Athletic Bilbao. Echipa din Madrid a câștigat la finalul unui meci spectaculos cu 3-0.

De data aceasta nu va mai fi vorba de o finală, ci de un important meci din șaisprezecimile cupei. Cine știe, poate Bucureștiul o să le poarte încă o dată noroc madrilenilor.

Sursa foto: Atletico Madrid official website

Leave a Comment