Palermo Ladies Open nu trebuia să constituie o problemă pentru Simona Halep, numărul 2 mondial WTA, care era decisă să înceapă puternic primul turneu de după măsurile de lockdown generate de pandemia de COVID-19. Totuși, decizia autorităților din peninsulă, care au impus carantina obligatorie de 14 zile pentru toți românii și bulgarii, a făcut-o pe Simona să se retragă din turneu.
Duminică, 26 Iulie, Simona și-a anunțat retragerea de la Palermo Ladies Open pe contul de Twitter:
Având în vedere creșterea recentă a numărului de cazuri de COVID-19 din România, dar și reticența mea de a călători cu avionul în această perioadă, am decis să mă retrag din cadrul turneului de la Palermo. Doresc să mulțumesc directorului turneului și ministrului italian al Sănătății pentru toate eforturile pe care le-au făcut pentru mine.
Simona Halep pe Twitter despre retragerea de la Palermo
Organizatorii au încercat până în ultimul moment să obțină o dispensă pentru Simona Halep și pentru celelalte sportive din România care își anunțaseră participarea la turneul de tenis. Din păcate, Simona a decis să se retragă și să participe la turneul de la Praga, în August.