Încă de când doctorul Virgil Păunescu de la OncoGen Timișoara a anunțat că a găsit un vaccin pentru COVID-19, oamenii au sperat că acesta va intra în faza de testare și de producție cât mai curând. Vestea bună este că vaccinul românesc împotriva COVID-19 este gata să intre în teste.
Prima fază este testarea pentru toxicitate. Doctorul Virgil Păunescu speră că aceasta va putea demara și se va putea încheia în câteva luni.
”Vaccinul e gata şi acum şi lucrăm pe celule. Nu poate fi folosit până nu primim toate aprobările şi nu urmăm paşii. Vaccinul ca atare trebuie să treacă prin 3 faze Cu exactitate, sper, în două-trei luni să obţinem acordul pentru studiul de fază I, care înseamnă câteva zeci de voluntari. Dacă nu păţesc nimic şi lucrurile merg bine, pentru că se testează toxicitatea, primeşti avizul pentru studiul de fază II. Dacă lucrurile vor merge bine, probabil că la anul va fi pe piață.”
Dr. Virgil Păunescu, OncoGen Timișoara
Vaccinul românesc împotriva COVID-19 va fi parțial finanțat de statul român. Astfel, România devine prima și singura țară din Est care începe testarea propriului vaccin împotriva COVID-19, alăturându-se la nivel mondial eforturilor altor state intrate în cursa pentru găsirea unui vaccin.
Anul viitor, în funcție de rezultatul testelor, omenirea ar putea beneficia de mai multe variante de vaccin împotriva COVID-19, inclusiv o variantă românească. În mod normal, de la găsirea unui vaccin și până la producerea lui trece o perioadă de timp de aproximativ 1 an de teste. Totuși, având în vedere situația excepțională cu care se confruntă omenirea, agențiile de aprobare a medicamentului din întreaga lume sunt mai înclinate să urgenteze procedurile de testare și aprobare, ceea ce ar putea salva luni, ca perioadă de timp, dar, mai important, milioane de vieți.