Vineri, 15 Mai, în prima zi după ieșirea din starea de urgență, sute de români s-au adunat în Piața Victoriei, mulți având steaguri naționale, pentru a protesta împotriva măsurilor luate de guvern în timpul epidemiei. Aceștia cer demisia premierului Ludovic Orban și a membrilor guvernului.
Autoritățile din România au impus cel mai drastic regim în timpul stării de urgență. Sute de mii de români au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 90 milioane Euro. În anumite cazuri, românii au fost amendați abuziv și cu câte 20.000 lei pentru fapte minore, o dovadă a comportamentului disproporționat al autorităților.
Protestarii acuză Guvernul pentru luarea unor măsuri care nu erau necesare, măsuri care au distrus economia. De asemenea, protestatarii cer dovezi că epidemia de COVID-19 din România necesita aceste măsuri de izolare socială.
În România starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă începând de vineri, 15 Mai.
Sursa video: Timisoara Stiri