AmCham Romania a derulat în lunile iulie-august 2019 un sondajîn rândul companiilor membre pentru a evalua percepția acestora cu privire la principalele măsuri de politică fiscală, și impactul pe care îl au asupra deciziilor de investiții și mediului de afaceri din România.
Cota unică de impozitare este cea mai atractivă măsură fiscală oferită de România, în timp ce întârzierea procesului de digitalizare a administrației fiscale și lipsa de predictibilitate în domeniu sunt socotite principalele probleme, potrivit sondajului realizat în rândul companiilor membre AMCHAM. Stimulentele fiscale pot deveni un dezavantaj pentru investitori in lipsa implementării din cauza imaterialității sau dificultăților practice, deși sunt un element care ar putea contribui la consolidarea uneia dintre cele mai valoroase industrii – cea de software. Totodată, armonizarea legislației fiscale cu legislația europeană, considerată un element de stabilitate și predictibilitate de 58% dintre cei care au participat la sondaj.
,,Mesajul AmCham România este că digitalizarea administrației fiscale este o urgență pentru o administrare eficientă a activităților economice și pentru creșterea calității veniturilor la buget, și mai ales pentru asigurarea relevanței României pentru noile modele de afaceri”, a concluzionat Alex Milcev, reprezentantul EY Romania în grupul de lucru pentru fiscalitate din cadrul AmCham Romania.