Premierul desemnat Nicolae Ciucă a renunțat la a mai forma un guvern minoritar și și-a depus mandatul. Liderii liberali și-au dat seama într-un final că un guvern minoritar nu este realizabil în acest moment politic.
Generalul în rezervă nu va renunța însă definitv la dorința de a fi premier. Sursele politice spun că președintele Klaus Iohannis îl va nominaliza din nou pe Ciucă pentru a forma noul guvern. De data aceasta însă cu un mandat mult mai flexibil care îi va permite să ofere posturi de miniștri partidelor alături de care se va forma acest guvern.
Principalul partid de Opoziție din România, PSD, și-a exprimat dorința de a sprijini guvernul, dar doar dacă miniștrii social-democrați vor fi acceptați în noul cabinet. Ar fi a doua oară când o mare alianță stânga – dreapta va fi formată în România. Prima coaliție, USL, s-a format în 2011 și a încercat să se opună președintelui de atunci, Traian Băsescu.
Liberalii vor forma Cabinetul, dar de această dată alături de dușmanii lor politici, social-democrații. Criza politică din România s-ar putea încheia săptămâna viitoare, dar spectacolul și confruntarea dintre cele două partide va continua, de această dată la cel mai înalt nivel posibil.