4.1 C
București
decembrie 19, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri interne

STUDIU: 42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoţionale în perioada pandemiei de coronavirus

Potrivit unui studiu al specialiştilor de la Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” Iaşi, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie şi Universitatea Transilvania, 42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoţionale în perioada pandemiei.

Acesta este primul studiu din România despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii fizice şi mintale a populaţiei, care arată că românii sunt mai trişti, mai furioşi, mult mai anxioşi şi au un sentiment sporit de singurătate, toate fiind efecte directe ale pandemiei de coronavirus.

Studiul preliminar a fost realizat pe aproximativ 2.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 28 și 50 de ani, datele fiind analizate și interpretate de specialiști ai unui un consorțiu format din Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Româna de Psihiatrie și Psihoterapie și Universitatea Transilvania.

Impactul pandemiei de coronavirus asupra sănătății mintale

„Studiul arată că pandemia de coronavirus poate fi extrem de stresantă pentru unii oameni. Frica și anxietatea pot fi copleșitoare atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Datele preliminare arata ca unele condiții medicale preexistente s-au intensificat la multi pacienți, în timp ce la alții s-au declanșat stări de anxietate, depresie și neputință în fața acestei noi provocări. Cercetarea face parte din programul COH-FIT, derulat la nivel internațional”, relevă studiul.

Un procent de 68% din persoanele intervievate a estimat o creștere a timpului petrecut urmărind mass-media, în încercarea de a gestiona situația. Alte metode de reducere a stresului și ocupare a timpului au fost exercițiile fizice, plimbările în aer liber, descoperirea unui hobby, petrecerea timpului cu animalele de companie și chiar activitatea sexuală.

42% dintre respondenți au raportat o înrăutățire a stresului, care s-a dovedit mai pronunțată în rândul femeilor (46%) și al adulților tineri (47%). Aproximativ o treime dintre cei chestionați au raportat o înrăutățire a nervozității, o agravare mai pronunțată în acest sens fiind raportată tot de femei (35%) și de adulții tineri (38%). În ceea ce privește singurătatea, mai bine de un sfert dintre respondenți (28%) au raportat o înrăutățire a acestei stări în perioada pandemiei, cei mai tineri manifestând o înrăutățire mai pronunțată. (36%).

Pentru femei, cele mai eficiente mecanisme de adaptare la contextul pandemic au fost găsirea de hobby-uri noi, utilizarea internetului si exercitiile fizice sau mersul pe jos. Pentru barbați, jocurile si intimitatea fizică / activitatea sexuală au fost strategii de gestionare mai importante a stresului decât în cazul femeilor, în timp ce în rândul femeilor, utilizarea internetului și a rețelelor sociale / interacțiunile sociale la distanță au fost mai importante decât pentru barbați.

Importanța diagnosticării precoce a tulburărilor psiho-emoționale

Diagnosticarea precoce a tulburărilor psiho-emoționale este un pas important în instituirea unui tratament adecvat, atunci când este cazul, iar medicul de familie are și trebuie să aibă un rol foarte important în acest demers. De la o ușoara tristețe sau episoade de apatie, fiecare dintre noi poate să treacă, pe neașteptate, la depresie, o tulburare psihică ce afectează aproximativ 5% din populația României.

Dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru al Institutului de Psihiatrie Socola și coordonatorul studiului COH-FIT în România

Studiul are 3 componente, iar pe lângă datele preliminare strânse pe perioada pandemiei, specialiștii vor realiza noi chestionare la șase luni, respectiv un an de la finalul pandemiei, pentru a avea o perspectivă clară asupra dimensiunii efectelor psihologice și emoționale ale pandemiei.

”În perioada pandemiei, riscul de a suferi de depresie sau de alte tulburări psiho-emoționale este amplificat de factori precum: sărăcia, lipsa sau pierderea unui loc de muncă, evenimente triste din viață, precum decesul unei persoane apropiate sau sfârșitul unei relații, boala fizică sau problemele asociate consumului de alcool sau droguri”, mai afirmă specialiștii.

Leave a Comment