2.6 C
București
decembrie 26, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri interne

Sculptura lui Brâncuși ‘Portretul lui Achille Baldé’ pentru prima dată în România

O lucrare realizată de celebrul sculptor român Constantin Brâncuși între 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”. Sculptura a fost recent adjudecată la o licitație internațională din Paris, de un colecționar român.

Sculptura a fost recent adjudecată la o licitație internațională din Paris, de un colecționar român.

Potretul lui Achille Baldé

Evenimentul de dezvelire și prima întâlnire cu publicul a acestei lucrări va avea loc sâmbătă, 17 februarie, la Palatul Cesianu-Racoviță (str. C.A. Rosetti nr. 5), de la ora 16.00, în prezența doamnei Doina Lemny, istoric parizian de artă, cercetătoare specializată în opera sculptorului Constantin Brâncuși și unul dintre cei mai cunoscuți exegeți ai operei marelui artist, aflată într-o vizită extraordinară în România.

Doamna Doina Lemny va susține, cu această ocazie deosebită, o conferință în care va detalia aspecte puțin cunoscute din biografia artistului, precum și circumstanțele realizării acestei opere considerate pierdute. „Brâncuși Exclusiv”, o expoziție ce va fi liber deschisă publicului, până în data de 25 februarie, și va putea fi vizitată zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00.

Ziua Națională Brâncuși din fiecare an implică o evocare a personalității artistului devenit un simbol al creativității românești. Dar rareori se întâmplă să aducem în atenția publicului o operă care nu a fost niciodată văzută. Artmark prezintă anul acesta o operă cu totul inedită, considerată pierdută sau distrusă – după cum obișnuia artistul să procedeze. A fost reprezentată până acum printr-o singură fotografie din colecția colecționarului englez David Grob, care a fost prezentată în cadrul expoziției Brâncuși de la Timișoara – «Surse românești și perspective universale.

Doina Lemny pentru Artmark

„Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)” este una dintre ultimele lucrări realizate de sculptor în manieră impresionistă, sub influența maestrului său de atunci Auguste Rodin, înainte de a începe, în 1907, să cioplească direct în piatră. Acest bust apare și în fotografiile din atelierul lui Constantin Brâncuși din Piața Dauphine nr. 16 din Paris.

Sculptura înfățișează un portret de bărbat, dotat cu o impresionantă mustață à la française, și a fost cunoscută mult timp sub numele „Portretul lui M.G.”, dintr-o confuzie. Este, de fapt, portretul lui Achille Baldé, chelner în cafeneaua în care Brâncuși a lucrat, ca spălător de vase, în primul an al sosirii sale la Paris. Lucrarea este reprodusă în cele mai importante cataloage Brâncuși, după o fotografie păstrată la Centrul Pompidou

Este o „verigă” care face legătura dintre lucrările românești de dinainte de epoca pariziană și ceea ce va urma începând cu anii 1907-1908, și anume „Rugăciunea” și „Cumințenia pământului”, lucrări care deschid drumul celebrelor sale capodopere modernist-abstractizante.

Leave a Comment