Minoritatea română din Ucraina are voie să vorbească limba română. Acest lucru s-a întâmplat după zeci de ani de discriminare împotriva minorității române, căreia i s-a interzis să folosească limba maternă în școli sau instituții publice. Legea ucraineană a numit limba lor „moldovenească”, ca urmare a influenței ruse în regiune. Influența Rusiei a eșuat în Moldova, unde limba oficială a fost recunoscută drept română, dar până la această dată a avut succes în Ucraina.
Acum, Guvernul ucrainean a decis, în prima ședință comună cu Guvernul României, desfășurată la Kiev, că limba minorității române este româna, nu limba moldovenească.
Nu este nici o coincidență aici. Legea a fost schimbată imediat după ce Președintele Ucrainei a vizitat România și nu a reușit să țină un discurs în Parlamentul României de teama protestelor Opoziției. Chiar și așa, vizita sa în România a fost întreruptă de protestele senatoarei Diana Sosoacă, care a cerut, printre altele, ca limba română să fie permisă prin lege să fie vorbită în Ucraina.
Destul de interesant, senatoarea Șoșoacă este persona non grata pe teritoriul ucrainean, alături de liderul Partidului AUR. Ambilor parlamentari li se interzice intrarea în Ucraina pentru „acțiuni împotriva statului ucrainean”.
Trebuie să menționăm că legea nu a fost schimbată pentru a mulțumi părții române sau în semn de recunoștință pentru tot ajutorul oferit de România Ucrainei în ultimii doi ani de război, ci doar pentru a îndeplini unul dintre criteriile de aderare la UE. Comisia Europeană cere fiecărui stat candidat să elimine discriminarea, iar acesta este primul pas al Ucrainei către acest deziderat.
Chiar și așa, mai sunt multe probleme de rezolvat în relația bilaterală, iar premierul român, Marcel Ciolacu, a menționat că ar fi încântat ca preoții români să poată predica în limba română în interiorul bisericilor ortodoxe din Ucraina.
România are încă multe răni deschise urmare a acțiunilor Ucrainei; sperăm că unele vor fi vindecate după război. Printre acestea se numără și Canalul Bîstroe, unul dintre scandalurile recente izbucnite între cele două țări.
În schimb, România a promis Ucrainei să dubleze cantitatea de cereale care tranzitează porturile sale, dar aceasta este o altă măsură controversată care îi afectează pe fermierii români și europeni care se opun pătrunderii cerealelor ieftine ucrainene pe piața UE.