Indicele Henley măsoară ”puterea” pașapoartelor după numărul de țări către care posesorul lor poate călători fără viză.
Oricât de surprinzător ar părea, pașaportul românesc se află în 2020 pe locul 17 în lume, întrucât românii pot călători fără viză către 172 de destinații. În același timp, bulgarii călătoresc fără viză către 171 de țări, iar ungurii către 181 de țări.
Câștigătorul de anul acesta este pașaportul japonez, al cărui posesor călătorește fără viză în 191 de state, în timp ce pe locul 2 se află Singapore, cu 190 de țări.
În ciuda acestei performanțe, România urcând încă un loc în comparație cu anul trecut, sunt voci care spun că pașaportul românesc are un mare ”defect”: nu te poate duce în SUA fără viză. Comparativ cu românii, polonezilor le-a fost oferit accesul fără viză în SUA de către Donald Trump, în 2019. Românii mai așteaptă…