2.1 C
București
decembrie 22, 2024
Valahia.News
Image default
Afaceri internaționale Justiție Știri Internaționale Știri interne

România câștigă procesul cu Roșia Montană Gold Corporation – Gabriel Resources LTD (GBU.TO)

România a câștigat procesul cu Roșia Montană Gold Corporation, în care Gabriel Resources LTD (GBU.TO) a cerut despăgubiri în valoare de aproximativ 6,7 miliarde USD, potrivit deciziei Curții Internaționale de Arbitraj a Centrului Internațional de Soluționare a Litigiilor legate de Investiții.

Gabriel Resources a investit 900 de milioane de euro și a cerut despăgubiri de 6,7 miliarde de euro pentru că proiectul a eșuat. Acțiunea de arbitraj internațional a fost inițiată în 2015 împotriva României de către doi investitori străini, Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey). Acesta a avut la bază Acordurile privind promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr. 356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr. 109/1995).

Decizia a fost anunțată inițial vineri seară de premierul Ciolacu, după săptămâni în care au fost transmise semnale de la Guvern că România ar putea pierde procesul și ar putea fi obligată să plătească despăgubiri de miliarde în acest proces.

Romania a fost reprezentata in acest proces de firma română de avocatură Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP si firma elvetiana LALIVE SA.

Am câştigat procesul Roşia Montană (…) Mulţumesc echipei de avocaţi care a reprezentat România cu profesionalism, cinste şi onoare! Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naţionale.

Premierul Marcel Ciolacu

Potrivit documentului prin care s-a comunicat decizia, decizia a fost luată de majoritate, și stabilește și o serie de despăgubiri pe care firma Gabriel Resources va trebui să le plătească României, sume de bani aferente cheltuielilor de judecată. Este vorba de aproximativ 1,1 milioane EUR, 30,3 milioane lei și 0,928 milioane USD.

Totodată, conform deciziei, Gabriel Resources trebuie să plătească circa 1,4 milioane USD pentru costurile procesului de arbitraj.

Faptul că cianurarea urma să fie folosită pentru extracția aurului a alertat organizațiile de mediu din țară și străinătate, precum și localnicii, care au început acțiuni constante de protest încă de la începutul anilor 2000.

Peisaj la Roșia Montană

Între 2012 și 2014, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva legii speciale inițiate de Guvernul Ponta, care ar fi permis începerea exploatării. Sub presiunea străzii, Senatul a respins proiectul de lege în noiembrie 2013, iar Camera Deputaților în 2014.

Valoarea aurului de la Roșia Montană se ridică astăzi la aproape 19 miliarde de euro, la care se adaugă mai mult de un miliard de euro la argint.

România câștigă procesul Roșia Montană. Nu există despăgubiri de plătit. Ciolacu, Boloș, PSD/PNL împreună cu posturile TV în care pompează sute de milioane au isterizat România săptămâni de-a rândul cu o campanie toxică împotriva USR. Oare a fost o campanie pentru ca grangurii pesediști să facă bani pe bursă? Oare au făcut rău României vorbind despre miliarde în despăgubiri ca și cum am fi pierdut deja?

Liderul USR Catalin Drula

În ultima lună, acțiunile Gabriel Resources și-au dublat valoarea la Bursa de Valori din Toronto, de la 0,43 USD/acțiune pe 31 ianuarie la 0,87 USD pe 8 martie.

Vineri, 8 Martie, acțiunile companiei au fost oprite de la tranzacționare de către organismul de reglementare al Bursei din Toronto, după ce cu o zi înainte compania anunțase că a fost informată de Curtea de Arbitraj că pe 8 martie va fi comunicată o decizie în cazul că deschidere împotriva României în 2015.

În tot acest timp, de la 31 ianuarie, capitalizarea bursieră a Gabriel Resources aproape s-a dublat, de la 335 milioane USD la aproape 600 milioane USD.

Leave a Comment