5 C
București
decembrie 24, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

România: Banca Națională reduce rata de politică monetară la 6,75%

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința din 5 iulie 2024, a hotărât următoarele:

    • scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75 la sută pe an, de la 7,00 la sută pe an, începând cu data de 8 iulie 2024;
  • scăderea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75 la sută pe an, de la 8,00 la sută pe an, și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75 la sută pe an, de la 6,00 la sută pe an;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit

Rata anuală a inflației și-a accelerat scăderea în primele două luni ale trimestrului II 2024, coborând la 5,12 la sută în luna mai, sub nivelul prognozat, de la 6,61 la sută în martie, în principal ca urmare a ieftinirii substanțiale a energiei, îndeosebi a gazelor naturale, sub influența modificărilor legislative aplicate începând cu luna aprilie, precum și pe fondul continuării descreșterii dinamicii prețurilor alimentelor.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să scadă gradual, în linie cu previziunile, reducându-se la 6,3 la sută în luna mai, de la 7,1 la sută în martie 2024. Decelerarea a avut ca determinanți și în acest interval efecte de bază dezinflaționiste și corecții ale cotațiilor mărfurilor agroalimentare. Influențe suplimentare au decurs din scăderea dinamicii prețurilor importurilor și din reintrarea pe un trend ușor descendent a așteptărilor inflaționiste pe termen scurt. În sens opus au acționat moderat noile majorări de costuri unitare cu forța de muncă consemnate în primele luni ale anului curent, transferate, cel puțin parțial, asupra prețurilor unor bunuri și servicii, inclusiv pe fondul unei cereri de consum robuste și în creștere puternică în aprilie.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 5,8 la sută în luna mai 2024, de la 6,7 la sută în martie 2024. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC și rata medie anuală a inflației calculată pe baza IAPC s‑au redus în luna mai la 7,6 la sută, de la 8,5 la sută, respectiv 8,3 la sută, în martie 2024.

Activitatea economică a crescut cu 0,4 la sută în trimestrul I 2024, mai puțin decât s-a anticipat, după comprimarea cu 0,6 la sută în trimestrul IV 2023, astfel încât excedentul de cerere agregată a continuat probabil să se restrângă în acest interval, contrar așteptărilor.

Totodată, față de aceeași perioadă a anului trecut, avansul PIB s-a redus semnificativ în trimestrul I 2024, la 0,1 la sută, de la 3,0 la sută în precedentele trei luni. Descreșterea a fost determinată de această dată în principal de formarea brută de capital fix, a cărei dinamică anuală a înregistrat o scădere deosebit de amplă, de la nivelul de două cifre foarte ridicat atins în trimestrul IV 2023, în timp ce consumul gospodăriilor populației a continuat să-și accelereze creșterea în termeni anuali.

Evoluția exportului net și-a mărit influența contracționistă în trimestrul I 2024, pe fondul majorării ușoare a ecartului dintre variația pozitivă a volumului importurilor de bunuri și servicii și cea a volumului exporturilor, care a rămas în teritoriul negativ. Deficitul balanței comerciale și‑a menținut totuși constantă dinamică anuală, iar cel de cont curent și-a redus-o considerabil față de trimestrul precedent, dată fiind și accelerarea puternică a creșterii excedentului balanței veniturilor secundare în acest interval, în principal pe seama intrărilor de fonduri europene de natura contului curent.

Cele mai recente date și analize indică o creștere semnificativă a economiei în termeni trimestriali în trimestrul II și vizibil mai solidă decât cea anticipată anterior, implicând o creștere notabilă a avansului PIB în raport cu perioada similară a anului trecut.

Astfel, în luna aprilie 2024, dinamica anuală a vânzărilor cu amă­nuntul și cea a vânzărilor auto‑moto au consemnat salturi ample în raport cu mediile trimestrului I 2024, producția industrială s-a revigorat puternic, iar ritmul volumului lucrărilor de construcții a urcat din nou la un nivel de două cifre, după scăderea la o valoare negativă considerabilă pe ansamblul primelor trei luni ale anului. Variația anuală a importurilor de bunuri și servicii și-a mărit însă semnificativ ecartul pozitiv față de cea a exporturilor, în condițiile unei majorări relativ mai pronunțate a acesteia în aprilie. Drept urmare, deficitul comercial și-a accelerat puternic creșterea în termeni anuali, iar deficitul de cont curent s-a dublat în raport cu perioada similară a anului precedent, inclusiv pe fondul deteriorării balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare.

Pe piața muncii, efectivul salariaților din economie și-a reluat creșterea lunară în aprilie, într-un ritm alert, iar rata șomajului BIM s-a mărit doar ușor în aprilie-mai, până la 5,4 la sută, rămânând sub nivelul mediu de 5,6 la sută înregistrat în ultimele două trimestre ale anului precedent. Dinamica anuală de două cifre a salariului brut nominal a continuat să se mărească pe ansamblul primelor trei luni ale anului și s-a menținut constantă în aprilie, iar cea a costului unitar cu forța de muncă din industrie a rămas la un nivel deosebit de înalt în trimestrul I 2024, pentru ca în aprilie să se reducă abrupt, dar în principal pe seama unui efect de calendar. Totodată, intențiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp și-au accentuat trendul ascendent pe ansamblul trimestrului II, chiar și în condițiile unei scăderi considerabile în iunie, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii a consemnat o nouă creștere trimestrială, după cum arată cele mai recente sondaje de specialitate.

Principalele cotații ale pieței monetare interbancare și-au prelungit evoluția liniară în luna mai și au înregistrat ulterior mici scăderi. Randamentele pe termen lung ale titlurilor de stat au cunoscut o ajustare descendentă moderată la mijlocul trimestrului II, dar au urcat și au rămas apoi la nivelurile mai ridicate din luna aprilie, inclusiv în contextul fluctuației așteptărilor investitorilor privind perspectiva ratei dobânzii Fed, precum și al evenimentelor politice din Europa, de natură să antreneze schimbări ale sentimentului pieței financiare internaționale și ale percepției asupra riscului asociat regiunii. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro s-a menținut în mai‑iunie pe palierul mai înalt pe care a revenit în a doua parte a lunii aprilie.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat s-a mărit la 5,8 la sută în aprilie, după scăderea la 4,7 la sută în martie, iar în luna mai a rămas relativ constantă, la 5,7 la sută, în condițiile în care componenta în lei a continuat să-și accelereze creșterea în acest interval, iar ritmul celei în valută a reintrat pe o traiectorie ușor ascendentă, dar fluctuantă. Pe acest fond, ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a scăzut la 68,8 la sută în mai, de la 68,9 la sută în martie 2024.

Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din luna mai 2024, în principal sub influența efectelor de bază și a modificărilor legislative din domeniul energiei, precum și pe fondul decelerării creșterii prețurilor importurilor și al ajustării descendente graduale a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.

Incertitudini și riscuri crescute decurg din conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, având în vedere, pe de o parte, execuția bugetară din primele cinci luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public și impactul integral al noii legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv și al condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE. O sursă de incertitudini și riscuri însemnate rămân, de asemenea, condițiile de pe piața muncii și dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini semnificative sunt asociate impactului prezumat a fi exercitat asupra prețurilor gazelor naturale și energiei electrice de recentele modificări legislative, precum și evoluției cotației țițeiului.

Incertitudini și riscuri la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să genereze însă și războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

Având în vedere ultimele date disponibile și perspectivele ca rata anuală a inflației să scadă în continuare în lunile următoare, pe o traiectorie semnificativ mai scăzută decât se anticipa anterior, dar și în lumina incertitudinii încă ridicate, Consiliul de Administrație al BNR a decis în ședința de vineri. , 5 iulie 2024, pentru a reduce rata dobânzii de politică monetară la 6,75 la sută pe an de la 7,00 la sută pe an începând cu 8 iulie 2024. Mai mult, a decis să scadă rata dobânzii de creditare (Lombard) la 7,75 la sută pe an de la 8,00 la sută pe an. iar rata facilității de depozit la 5,75 la sută pe an de la 6,00 la sută pe an. În plus, Consiliul de administrație al BNR a decis să mențină ratele existente ale rezervelor minime obligatorii pentru instituțiile de credit exprimate în lei și valută.

Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

Leave a Comment