2.2 C
București
decembrie 23, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri interne

România a crescut cota de permise de muncă pentru 2021

România a decis să crească cota anuală a permiselor de muncă pentru anul 2021. Decizia fără precedent vine după ce numărul mare de oferte de muncă postate de către angajatori pe platformele de recrutare nu și-au găsit suficienți aplicanți.

Din acest motiv Guvernul a decis să aloce o cotă suplimentară pentru acest an, crescând numărul permiselor de la 25.000 la 50.000. Este o oportunitate pentru angajatori pentru a recruta personal din afară, în special în domenii precum agricultură, Horeca și retail.

Mulțumită acestei decizii vom putea să îndeplinim cererea în creștere din partea clienților noștri. Este o lipsă acută de personal, în special în domeniul Horeca, iar cota precedentă limita întrucâtva numărul de muncitori străini care intenționau să vină în România. Acum putem să recrutăm mai mulți muncitori asiatici pentru a umple această lipsă. În acest fel, companiile românești vor putea supraviețui cu bine acestei perioade de criză a forței de muncă generate de pandemie. Serviciile noastre și ale altor agenții de recrutare similare îi ajută practic să supraviețuiască.

Emilia Mart, CEO al Navon Jobs – agenție de recrutare

Această creștere a numărului anual de permise este fără precedent pentru România, o țară cunoscută ca fiind din ce în ce mai atractivă pentru muncitorii asiatici. Dincolo de faptul că este o țară membră UE, România atrage pe asiatici prin liniștea, siguranța și nivelul de civilizație pe care îl oferă. Din acest motiv, țara a devenit o destinație favorită pentru lucrătorii din Vietnam, Nepal, Filipine și alte țări din regiunea asiatică.

Leave a Comment