4.1 C
București
decembrie 19, 2024
Valahia.News
Image default
Social Știri Internaționale Știri interne

Publicații străine laudă piețele de Crăciun din România

Probabil că, dacă vă gândiți la piețe de Crăciun europene, vă vor veni în minte cele din Viena sau Bonn, ori poate Copenhaga. Astăzi vă propunem însă două piețe de Crăciun românești: Sibiu și Cluj.

Cele două orașe transilvănene sunt, ele însele, destinații excelente de vizitat în tot timpul anului. În plus, publicații internaționale le nominalizează ambelor orașe piețele de Crăciun ca fiind printre cele mai frumoase din lume.

European Best Destinations plasează Cluj-Napoca pe locul 8 într-un clasament al celor mai frumoase piețe de Crăciun europene: ”Dacă ajungi aici, te vei aventura pe străduțele pietruite ale piețelor orașului cu farmec medieval și pe străduțele înguste care au efervescența unui orășel academic bine dezvoltat economic. Vechi și nou, dinamic și liniștitor în același timp, totul se armonizează în Cluj-Napoca astfel încât oricine ajunge să viziteze orașul se va îndrăgosti de el.

În același timp, pieței de Crăciun din Sibiu i-a fost dedicat un articol în New York Times: ”În vechiul oraș al Sibiului, cu străzile sale pietruite, o veche așezare transilvăneană aflată în inima României, o cochetă piață de Crăciun este în plină forfotă: un pom de Crăciun, un patinoar și atracțiile pentru copii te ademenesc într-un miros de vin fiert și oferit în căni vizitatorilor. În vreme ce Europa este dominată de piețele de Crăciun din Germania, ca frumusețe, piața de Crăciun din Sibiu, o așezare în care germanii locuiesc încă din Evul Mediu, își face locul între cele mai frumoase destinații.

Pe lângă aceste două piețe de Crăciun, am recomanda și Târgul de Crăciun din București, care anul acesta reușește să spună o poveste frumoasă tuturor celor care îl vizitează.

Leave a Comment