Proteste ale minerilor în Valea Jiului, salarii neplătite

Minerii din Valea Jiului protestează din nou. Nu este nici prima, nici ultima dată când o vor face. De data aceasta pentru că nu și-au primit salariile la timp. Trebuiau să încaseze retribuțiile pe 15 Februarie, dar compania de stat a eșuat în a plăti minerii la timp.

Sute de mineri s-au alăturat protestelor și, la ora la care publicăm prezentul material, o delegație a protestatarilor deja a negociat cu autoritățile centrale plata salariilor pe 26 Februarie.

Urmare a protestului, directorul companiei de stat miniere Complex Energetic Hunedoara a demisionat. Problemele sunt mult mai mari decât neplata salariilor la timp, a precizat el.

O scurtă istorie a mineriadelor

Pentru a înțelege de ce protestele minerilor sunt un subiect atât de sensibil în România, trebuie să cunoști măcar pe scurt istoria mineriadelor.

Înainte de Revoluție, în România lucrau cam 50.000 de mineri, cei mai mulți în minele din Valea Jiului. Salariile bune, de 5-6 ori mai mari decât ale românilor obișnuiți, compensau pentru condițiile deosebit de dificile din mină.

În 1990 minerii au fost pentru prima dată utilizați ca masă de manevră, de chiar președintele României de la acea vreme, Ion Iliescu. Acesta i-a chemat pe mineri la București pentru a ajuta poliția în a reprima un protest politic. Mii de mineri au venit la București la chemarea președintelui și au reinstaurat ordinea în Capitală. Cu bâte în mâini, aceștia au bătut fără discriminare femei și studenți, protestatari sau trecători.

Șapte morți și sute de răniți a fost bilanțul oficial al primei mineriade.

După aceasta au urmat alte câteva mineriade.

Cea mai mare, dar nu ca număr de morți sau de răniți, ci ca amploare, a fost cea din 1999. Atunci, aproape 20.000 de mineri au pornit în marș spre Capitală atunci când Guvernul a anunțat că va închide două mine neperformante.

Minerii au cucerit la propriu sat după sat, oraș după oraș, trecând peste baricadele ridicate pe traseu de jandarmi. Mulți jandarmi au fost capturați și un general și-a găsit scăparea doar ascunzându-se în portbagajul unei mașini.

Minerii au fost opriți doar prin intervenția armatei care a scos tancurile de luptă și vehiculele blindate pe străzi. Radu Vasile, premierul român de la acea vreme, a semnat atunci ”Pacea de la Cozia”, după locul unde au avut loc negocierile între mineri și reprezentanții Guvernului.

După această a cincea mineriadă a mai fost încă una, dar minerii au fost învinși de această dată de forțele de ordine, ceea ce a permis Guvernului să își pună în aplicare planul închiderii minelor.

Care este situația acum în Valea Jiului?

Nu este deloc bună. Guvernul a eșuat în a oferi minerilor locuri de muncă alternative, iar reconversia profesională nu a reprezentat niciodată un succes. Doar câteva mii de mineri au rămas în Vale, un loc pe care politicienii îl vizitează doar în campanie electorală.

Pentru aceste mii de mineri, salariile de pe data de 15 înseamnă mâncare pe masa familiilor lor. Salariile nu mai sunt ceea ce au fost odată, iar viitorul mineritului nu sună promițător. Minerii care lucrează acum sunt printre ultimii care vor lucra în România în industria extractivă de cărbune.

Energiile regenerabile, așa cum sunt puterea eoliană, puterea solară sau puterea apei, sunt acum utilizate pe scară largă pentru a produce energie. Minele vor ajunge la stadiul de relicve ale odată glorioasei industrii socialiste.

Protestele minerilor nu sunt doar pentru salarii. Mai degrabă se văd ca pe un protest la adresa eșecului autorităților de a face ceva pentru cei din Vale, pentru cei care au crezut promisiunile politicienilor la fiecare patru ani.

Se va transforma acest protest într-o încă o mineriadă? În niciun caz. Sunt prea puțini mineri rămași, iar forțele de ordine sunt prea multe și prea dotate. Totuși, un protest în Vale amintește mereu clasei politice de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu douăzeci de ani. De aceea, o scânteie stinsă la timp evită un incendiu.

Viitorul industriei miniere din România

Au mai rămas doar câteva exploatări miniere și doar câteva mii de mineri mai lucrează în subteran. Nu este chiar o slujbă de vis, dar este suficientă pentru a pune mâncare pe masa minerilor.

Nicio îndoială, industria este într-un declin major. Din 50.000 de mineri în 1990, au mai rămas mai puțin de 4000 de lucrători în cadrul Combinatului Energetic Hunedoara. În viitor, multe dintre mine vor fi închise definitiv. Cărbunele nu mai este considerat un combustibil eficient și sustenabil, așa că a fost înlocuit cu resursele regenerabile.

Dar a închide minele nu înseamnă în niciun caz a închide Valea Jiului. Valea trebuie să evolueze, familiile minerilor trebuie să aibă slujbe alternative. viitorul trebuie să vină și aici. Unii consideră că Valea ar putea deveni o atracție turistică, mai ales iarna, alții o văd ca pe un Silicon Valley al României. În orice caz, localnicii de aici nu trebuie să se dea bătuți, iar autoritățile trebuie să înceapă să gândească pe termen lung la viitorul celor de aici. Salariile compensatorii și promisiunile din campanie nu sunt de ajuns pentru a aduce din nou fericirea în Vale.

Dacă vreți să citiți mai multe despre ce înseamnă viața aici, despre cum văd minerii ceea ce se petrece și despre cum gândesc ei, dar și despre ceea ce ar presupune o reconversie profesională adecvată, accesați articolul din Euronews.