7 C
București
noiembrie 17, 2024
Valahia.News
Image default
Justiție Știri interne

Procurorii români anticorupție investighează achizițiile de vaccin

Procurorii anticorupție investighează procedurile de achiziție ale vaccinurilor anti-COVID-19 făcute de autoritățile române în pandemie. Conform surselor judiciare, anumite achiziții sunt considerate nejustificate.

Coincidență sau nu, în 2020, autoritățile cereau imunitate judiciară pentru achizițiile pe care le făceau, justificându-se această imunitate, în opinia lor, prin contextul pandemic.

Suspiciunile privesc achiziția unui număr prea mare de doze. Guvernul României a achiziționat 18,5 milioane de doze de vaccin. Multe dintre acestea au fost deja donate altor țări sau vândute, pentru că predicția ratei vaccinării în țară era prea optimistă.

Mai precis, mai puțin de 10 milioane de doze au fost folosite pentru vaccinarea populației, în timp ce 4,7 milioane au fost vândute sau donate.

Într-o țară în care vaccinarea este împiedicată de inabilitatea Guvernului de a comunica corect efectele adverse ale vaccinului, milioane de doze sunt pe cale să expire. Doar puțin peste 31% din populația țării este vaccinată, iar viitorul nu sună deloc promițător. Întrebat despre campania de vaccinare din țară, premierul Florin Cîțu a spus presei că el nu este agenție de publicitate.

În București și alte orașe mari din țară s-a introdus obligativitatea prezentării certificatelor verzi în anumite locații, într-o încercare de a determina oamenii să își facă vaccinul. Dar oamenii au început să remarce că orașele cu cea mai mare rată de vaccinare, așa cum este Bucureștiul, cu peste 50%, intră primele în carantină.

Săptămâna viitoare România va începe administrarea celei de-a treia doze pentru cei vaccinați cu două doze, într-o încercare disperată de a împiedica efectele valului patru.

Leave a Comment