6.7 C
București
decembrie 21, 2024
Valahia.News
Image default
Stiri

Primarul Capitalei ia măsuri de combatere a poluării în oraș

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a anunțat că dorește să ia măsuri drastice pentru combaterea poluării în București.

”Bucureștiul este al șaselea cel mai poluat oraș european! Centrul Capitalei suferă de pe urma congestiei traficului, dar și din cauza poluării generate de autoturisme și trebuie să facem ceva în privința aceasta”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a explicat astfel inițiativa pe care a luat-o de a interzice accesul în București a celor mai poluante autovehicule, cele care nu au cel puțin Euro-3, și de a impune o taxă de intrare în centrul orașului pentru cele mai puțin poluante, adică cele care au Euro-3. Autoturismele care îndeplinesc normele de poluare Euro 4-6 vor fi lăsate să intre în zona centrală fără să trebuiască să achite vreo taxă suplimentară.

Conform statisticilor prezentate de Primăria Capitalei, în București și Ilfov sunt aproximativ 120.000 de mașini care nu îndeplinesc norma de poluare Euro-3, dar și 200.000 care au această normă. Pe lângă acestea, mai sunt 1 milion de mașini care fac parte din categoriile Euro-4-Euro-6.

Bucureștiul va intra astfel în rândul orașelor europene care vor interzice accesul mașinilor poluante în zona centrală a orașului și care vor impune taxe mașinilor mai puțin poluante, la fel ca o serie de alte orașe din Uniunea Europeană.

Leave a Comment