Papa Francisc a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că trebuie creată o colaborare între forţele politice, economice, sociale şi spirituale „pentru a înfrunta problemele acestei noi faze a istoriei”, informează Agerpres.https://www.agerpres.ro
Suveranul Pontif a vorbit despre modalitatea de a ajunge la înţelegere.
„A merge împreună înainte, ca modalitate de construcţie a istoriei, ne cere nobleţea de a renunţa la ceva din propria noastră viziune, astfel încât să creăm o armonie care să ne permită să înaintăm în siguranţă înspre scopuri pe care să le împărtăşim. Aceasta este nobleţea esenţială. În felul acesta se poate construi o societate incluzivă”, a afirmat Papa Francisc.
Suveranul Pontif a pledat pentru o societate în care cei mai săraci nu sunt văzuţi ca „indezirabili, ca obstacole”, ci „ca nişte cetăţeni şi fraţi pe care trebuie să îi includem pe deplin în viaţa civilă”, iar societatea să aibă în centrul său „demnitatea umană”.
AGERPRES/(A – autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu)
„Pentru a înfrunta problemele acestei noi faze a istoriei, pentru a găsi soluţii echitabile şi pentru a găsi puterea de a le pune în aplicare, trebuie să facem să crească colaborarea pozitivă dintre forţele politice, economice, sociale şi spirituale. E necesar să mergem împreună şi să ne propunem să nu renunţăm la vocaţia cea mai nobilă a unui stat – să se preocupe de binele comun al poporului său”, a spus Papa Francisc.