2.1 C
București
decembrie 22, 2024
Valahia.News
Image default
Politică Știri Internaționale Știri interne

Mircea Geoană – noul Secretar General adjunct al NATO

Mircea Geoană este oficial noul Secretar General adjunct al NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. România a intrat în NATO în 2004, iar 15 ani mai târziu un român ocupă a doua poziție în cadrul alianței, o performanță pentru o țară din Estul Europei.

Mircea Geoană și Jens Stoltenberg la sediul NATO, Octombrie 2019

Mircea Geoană are experiență ca politician, acesta fiind președintele PSD între 2005 și 2010, fost președinte al Senatului și fost ministru de Externe.

Conform postării de pe pagina personală de Facebook, Mircea Geoană a declarat: ”Prima zi de muncă la NATO a început cu întalnirea cu Secretarul General, Jens Stoltenberg. Vom forma o echipă unită, cu o singură misiune: să păstrăm și să întărim unitatea, solidaritatea, eficacitatea și permanenta adaptare a celei mai de succes Alianțe din istorie. Mândru și onorat să fiu primul român într-o astfel de poziție de decizie și să pot contribui la consolidarea relației transatlantice și la apărarea valorilor noastre comune.” Da, credem că Mircea Geoană va reuși ceea ce își propune, întrucât sunt de notorietate relațiile sale foarte bune cu oficialii americani: între 1996 și 2000, Mircea Geoană a fost ambasadorul României în SUA și, la acea vreme, cel mai tânăr ambasador pe care îl avea România. Eforturile sale din acea perioadă au fost extrem de apreciate de americani și au servit României pentru întărirea legăturilor cu SUA.

De asemenea, România este una dintre cele două țări din UE care găzduiesc pe teritoriul lor sisteme defensive cu rachete, cealaltă țară europeană fiind Polonia.

Sursa foto: pagina de Facebook Mircea Geoană

Leave a Comment